Se lucrează de zor pe șantierul deschis pentru reabilitarea Conacului Mocioni din Foeni. Simultan se desfășoară activități care pun în valoare monumentul istoric, de conștientizare, educative și culturale, dar și de implicare a comunității locale.
Momentan, lucrările începute în martie sunt în grafic, însă specialiștii au descoperit elemente care fac necesară suplimentarea intervențiilor.
„În prezent, lucrăm atât la partea de infrastructură, cât și la partea de suprastructură, am reușit să «sigilăm» învelitoarea, am desfăcut șarpanta parțial pe zona porticului posterior, deoarece acesta se afla într-o fază de pre-colaps și exista riscul de a se prăbuși, așa că echipa de antreprenori a intervenit cu celeritate în acea zonă. S-a reabilitat șarpanta, s-a repus învelitoarea pe clădire și acum se acționează la consolidarea zonei de subsol și parter prin intervenții cât mai puțin invazive asupra monumentului. (…) În perioada comunistă, după naționalizare, clădirea a avut mai multe funcțiuni, începând de la CAP, discotecă, sifonărie, brutărie, baie comunală și vă dați seama că fiecare a intervenit cum a dorit. Au fost multe elemente distruse, recompartimentări, realizarea de elemente noi de secol XX, parazitare, care au degradat monumentul.”, a declarat inginerul Ovidiu Murărașu.
La Conacul Mocioni au fost găsite elemente structurale despre care specialiștii spun că pot fi puse în valoare: o cornișă și scări de marmură. Ambele se doresc a fi scoase la lumină cu prilejul reabilitării conacului.
„Momentan lucrările sunt în grafic, dar ele vor fi puțin prelungite de descoperirea acestor două elemente noi care necesită timp pentru conservare și punere în valoare și poate chiar lucrări suplimentare. Scara era betonată. Peste marmura de o valoare destul de ridicată din punct de vedere estetic și istoric, comuniștii au turnat beton. Acum constructorul dând la o parte betonul, a descoperit acele scări de marmură ce noi, cu siguranță, la vom utiliza în scopul în care au fost gândite inițial. La Conacul Mocioni va fi o clădire în care vom încerca să ducem activități culturale și vom încerca să creăm un ecosistem în această zonă de sud-vest a județului Timiș, să integrăm clădirea în comunitatea locală și să reușim să facem anumite activități de genul tabere artistice, de creație, evenimente, spectacole. Avem și o grădină pe care dorim să o punem în valoare, deci practic să avem ceea ce vedem că se întâmplă și în străinătate cu clădiri asemănătoare. Sunt o sumedenie de conace în Ungaria care sunt puse în valoare. Vom avea și o bibliotecă și un muzeu care va descrie istoria conacului a cărui bază a fost pusă de familia Stârcea.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
În paralel cu reabilitarea, partenerii care se ocupă de activitățile de punere în valoare a monumentului istoric organizează mai multe activități în acest sens. Astăzi, CJ Timiș a găzduit conferința „Conacul Mocioni – exemplu de bună practică în domeniul restaurării patrimoniului arhitectural construit”.
„Am început activitățile în școli. Sunt activități de conștientizare și de promovare a patrimoniului prin educație și a educației pentru patrimoniu. (…) De asemenea, în octombrie demarăm tabăra pentru artiști, cu 8 artiști români și 2 din Islanda. Va avea loc în sistem hybrid, pentru că vrem să provocăm tinerii artiști. Nu este o tabără oarecare, vor fi selectați artiști emergenți. (…) În cadrul acestei tabere venim cu o componentă de formare suplimentară și anume în animație socio-culturală pentru că vrem să ne folosim de Conacul Mocioni care este cumva un simbol al unei comunitati și ceea ce discutăm cu copiii este parte din istoria noastră comună. (…) Ce aducem nou în această tabăra de formare va fi partea aceasta de monitorizare și de mentori în care le vor fi analizate abilitățile actuale și vor fi susținuți prin consultanță de natură inclusiv psihologică să poată să își facă curaj să intre pe piața muncii.”, a declarat Beatrice Căițanu, responsabil cu activitățile culturale din partea Miltonia, în cadrul proiectului de reabilitare și revitalizare a Conacului Mocioni.
Conform proiectului, șantierul de la Conacul Mocioni ar trebui să fie gata în aprilie anul viitor. Costurile reabilitării și refuncționalizării conacului se ridică la 9,5 milioane de lei, iar banii provin din programul RO-CULTURA.