Comuna Măureni, în plin șantier!

lucrare gradinita maureni

O serie de investiții se derulează în această perioadă în comuna condusă de primarul social-democrat Brian Filimon. Lucrările se află în diferite stadii.

Investițiile pentru modernizarea infrastructurii locale continuă la Măureni, în comună fiind deschise mai multe șantiere. Se lucrează la ridicarea unei săli de sport, a unei grădinițe și a unei creșe cu o capacitate de 70 de locuri, dar și la modernizarea străzilor rămase neasfaltate până în prezent în comună. Constructorii profită de vremea bună, spune primarul Brian Filimon, și mențin un ritm susținut al lucrărilor. Investițiile sunt realizate cu fonduri de la bugetul de stat

Lucrările se derulează bine, toate cele trei proiecte avansează. La grădiniță a început construcția pe nivelul doi, la creșă s-a turnat placă, iar sala de sport e la nivel. Străzile care le-am avut pe «Anghel Saligny» sunt gata și ele. Mici chichițe de final, și ceva bucăți de rigole rămase. Dar urmează să facem recepția lucrării, în perioada următoare”, a explicat primarul comunei Măureni, Brian Filimon.

lucrare cresa maureni

Lucrările la creșa din Maureni, avansează

Lucrări sală de sport Măureni

lucrare sala de sport maureni

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/