Comuna Goruia, lăsată fără bani de Guvernul Cîțu

Primăria Goruia se numără printre cele 17 unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin excluse de la împărțirea banilor de Guvernul interimar Cîțu. Administrația locală a solicitat aproape 500.000 de lei, dar nu a primit niciun leu.

493.000 de lei este suma cerută de primarul comunei Goruia, Ion Răzvan Văcărescu-Filip, pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare, precum și pentru cheltuieli de funcționare. „Solicitarea noastră a venit în contextul în care avem câteva proiecte în derulare, unele din fonduri externe, altele din bugetul local, iar aici mă refer la achiziționarea unui buldoexcavator, la modernizarea străzii Vale și la reabilitarea căminului cultural din Goruia. Din păcate, solicitarea noastră a fost în zadar, pentru că nu am primit nici un leu.”, ne-a spus primarul comunei Goruia.

Ion Răzvan Văcărescu-Filip consideră că modul în care premierul interimar Cîțu a împărțit banii din Fondul de rezervă este o bătaie de joc nu doar la adresa primarilor care nu au primit nici un leu, ci și la cea a cetățenilor care locuiesc în comunitățile respective.

De altfel, edilul mai spune că pentru o comună mică, cum este și Goruia, orice sumă primită ar fi fost binevenită. „Sincer vă spun, mă așteptam să nu primesc întreaga sumă solicitată, dar măcar 50.000 de lei să ni se fi alocat și nouă. Aș fi fost mulțumit. Pentru o comună mică ca a noastră, orice sumă ar fi fost ca o gură de oxigen, pentru că mai reușeam să acoperim și noi unele cheltuieli. Însă cei care au făcut această împărțire a fondurilor nu s-au gândit nicidecum la aceste lucruri, ci la cum să dea cât mai mulți bani colegilor liberali. Pe scurt, o bătaie de joc la adresa noastră, dar și a cetățenilor, care nu au nicio vină că primarul lor nu face parte din PNL.”, a concluzionat Văcărescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/