Primarul din Giarmata vrea să scoată jocurile de noroc din localitate. Proiectul va ajunge pe masa consilierilor locali la următoarea ședință.
Păcănelele ar putea dispărea din comuna Giarmata. Primarul Claudiu Mihălceanu a anunțat că va propune interzicerea jocurilor de noroc în localitate, după ce a văzut, spune el, prea multe familii afectate de această problemă.
Decizia vine în contextul noii ordonanțe adoptate de Guvern, care le oferă primăriilor posibilitatea să limiteze sau chiar să interzică astfel de activități.
„Jocurile de noroc au însemnat, din păcate, suferința multor familii din comuna Giarmata. Am văzut cazuri în care oameni s-au împrumutat, au pierdut bani munciți din greu, bani destinați casei, copiilor și traiului zilnic, ajungând în situații financiare dificile. Comunitatea noastră trebuie să fie un loc sigur, echilibrat și orientat spre familie, responsabilitate și dezvoltare sănătoasă.”, a declarat Claudiu Mihălceanu.
„Este momentul să luăm o decizie fermă pentru comuna noastră. La prima ședință de Consiliu Local voi iniția un proiect de hotărâre pentru interzicerea jocurilor de noroc în comuna noastră. Este un pas necesar pentru protejarea familiilor și pentru viitorul copiilor noștri.”, a mai spus primarul.
Giarmata nu este singura localitate care ia în calcul o astfel de măsură. Tot mai mulți primari din țară, inclusiv din orașe mari, au anunțat că vor să limiteze sau să elimine complet păcănelele, invocând aceleași probleme sociale.
Potrivit noilor reguli stabilite de Guvern, firmele din domeniul jocurilor de noroc nu mai pot funcționa doar cu licența națională, ci au nevoie și de acordul autorității locale. Practic, primăriile au acum un instrument clar prin care pot decide dacă permit sau nu aceste activități pe raza localității.