Diagnosticul extrem de grav pus Spitalului Județean de Urgență Reșița pătează și imaginea multor medici profesioniști și dedicați, care își pregătesc transferul!
Ceea ce se întâmplă în ultima vreme în cel mai mare spital din Caraș-Severin îi revoltă inclusiv pe mulți dintre cei care slujesc aici în halate albe. Atitudinea față de pacient, angajările pe ochi frumoși, îndeplinirea actului medical după reguli proprii, fără respectarea protocoalelor, îngroparea unor cazuri evidente de malpraxis, respingerea sau îndepărtarea unor medici care și-ar fi dorit o carieră în spitalul din Reșița și atâtea alte bube, la care se adaugă măsurile mult prea blânde luate până acum și, odată cu ele, șansele mici de vindecare, sunt motive pentru care mai multe cadre medicale vor să plece spre alte spitale.
Sunt în special medici tineri, sunt șefi de secții chiar, sunt doctorii buni care își văd pătată imaginea pe nedrept din cauza scandalurilor care se țin lanț în Spitalul Județean de Urgență Reșița. Câțiva dintre ei s-au descărcat de revoltă și au declarat pentru Express de Banat că își caută de lucru în altă parte. Mai ales dacă situația rămâne neschimbată și după aflarea concluziilor controalelor ce s-au făcut recent de către Direcția de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate și Corpul de Control al Ministrului Sănătății.
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a atras din nou atenția că nu se mai poate cu actuala atitudine din spital, dar în același timp a fost prudent în declarații, tocmai pentru a nu leza gratuit imaginea cuiva și nici nu a crea panică printre pacienți.
„O să solicit raportul Casei de Asigurări de Sănătate. Situația nu e foarte bună, am spus-o de-a lungul timpului. Cred că până la dezastru e cale lungă, dar nu aș vrea să mai avem cazuri de oameni care mor în spital! Aștept și raportul controlului trimis de ministrul Sănătății. Sunt grave lucrurile identificate în urma controalelor Casei de Asigurări și în primul și în primul rând e vorba de comportamentul doctorilor față de pacienți. De aici trebuie să începem! O să vedem cum rezolvăm și celelate probleme, nu cred că sunt mai mari la Reșița decât în alte spitale din țară!”, a declarat președintele CJ pentru Express de Banat.
Mult mai dur a fost diagnosticul pus de Ionuț Popovici, directorul Casei de Sănătate Caraș-Severin, imediat după controlul făcut în spitalul din Reșița: „Nepăsare, lipsă de fermitate, amatorism managerial și inerție! Dezastru! Am încheiat o sesizare, declinând competența către organele abilitate de cercetare!”