Complexul sportiv din Calea Lipovei va costa peste 26 de milioane de lei!

De când a candidat la primul mandat, în 2012, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a promis patru complexuri sportive la care să aibă acces cetățenii, în scopuri de agrement. Primul astfel de amplasament urmează să ia ființă la peste șapte ani de la promisiune. Vorbim de Complexul sportiv din Calea Lipovei, care va costa peste 26 de milioane de lei.

Practic, edilul dorește să fie patru astfel de complexuri, împărțite în marile zone ale Timișoarei. Prima locație va fi în Calea Lipovei, la intersecția străzilor Verde și Silistra. Locația va avea bazin de înot acoperit, bazin de înot în aer liber, terenuri de tenis, teren multifuncțional pentru minifotbal, handbal și baschet. De altfel, de proiect se va ocupa firma Rheinbrucke, iar la data de 13 iunie s-a și emis autorizația de construcție.

Modificările legislative din domeniul construcțiilor au implicat creșteri ale costurilor. Aleșii locali au votat pentru aprobarea creșterii, față de costurile inițiale. Concret, valoare-construcțiilor montaj crește de la 18.137.799,96 lei (TVA inclus), la 19.971.722,46 lei (TVA inclus). Cu tot cu creșterile taxelor ISC și CSC, devizul general crește 24.564.714,53 lei (TVA inclus), la 26.416.359,81 lei (TVA inclus).

După acest prim complex din partea de nord-est a orașului, va urma complexul din zona de sud-est. Acolo, Primăria vrea și un stadion de fotbal de aproximativ 10.000 de locuri, în cartierul Ciarda Roșie.

Sursa foto: timisoreni.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/