Companiile aeriene nu au decis încă de unde vor zbura în perioada închiderii Aeroportului Timișoara

aeroport traiana vuia timisoara
banner 1164 x 200 px untitled design

Pasagerii care au zboruri programate în perioada închiderii Aeroportului Timișoara mai au de așteptat până vor afla de unde vor pleca avioanele. Companiile aeriene nu au luat încă deciziile finale privind operarea curselor în intervalul 2–22 noiembrie.

„În acest moment sunt așteptate deciziile finale ale companiilor aeriene privind modul de operare a curselor în cele trei săptămâni.”, au transmis reprezentanții Aeroportului Timișoara.

Potrivit acestora, alegerea aeroportului de pe care vor fi operate temporar cursele nu aparține aeroportului din Timișoara.

„Decizia privind relocarea temporară a zborurilor și alegerea aeroportului de operare aparține exclusiv companiilor aeriene, care își stabilesc planurile operaționale în funcție de propriile evaluări și proceduri.”, au precizat reprezentanții aeroportului.

După ce vor lua o decizie, companiile aeriene îi vor informa direct pe pasageri cu privire la eventualele modificări ale aeroportului de plecare sau de sosire și vor actualiza platformele de rezervare și emitere a biletelor. La rândul său, Aeroportul Internațional Timișoara spune că va publica toate informațiile confirmate de operatorii aerieni pe canalele sale oficiale.

Reamintim, Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara își va suspenda complet activitatea în perioada 2 noiembrie, ora 08.00 – 22 noiembrie, ora 21.00, pentru lucrări de reparații la pista de aterizare și decolare.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/