Firma care a câștigat licitația pentru proiectul care depășește un milion de euro este așteptată să demareze șantierul.
Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), finanțează construcția viitoarei săli de sport din localitatea Brebu. Valoarea investiției se ridică la 1,3 milioane de euro. Licitația susținută de CNI, pentru atribuirea contractului de execuție, a avut loc în primăvara lui 2024, urmând ca, în prima parte a anului 2025, în funcție de alocările bugetare, să demareze și lucrările propriu-zise.
„Așteptăm alocarea fondurilor către CNI și demararea investiției. Constructor există, numai să vină și să se apuce de treabă. Sperăm ca acest lucru să se întâmple până în vară. Elevii noștri au nevoie de o astfel de investiție. Acesta este și motivul pentru care ne-am zbătut să obținem fonduri pentru o sală de sport. Potrivit proiectului, capacitatea sălii este de 102 locuri. Va fi construită după modelul celei din cartierul Moroasa, din Reșița. Am predat și amplasamentul către CNI, am respectat toți pașii, acum nu mai depinde de noi. Noi, la final, vom primi investiția la cheie”, a declarat primarul comunei Brebu, Ion Țicheriu.
FOTO: ORIENTATIV