Comitetul pentru situații de urgență, convocat de prefectul de Timiș pentru deșeuri

Timisoara: prefect Mihai Ritivoiu

Prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu anunță că a convocat Comitetul județean pentru situații de urgență în care „să constatăm eșecul administrației locale de a gestiona chestiunea sortării deșeurilor.”

Mihai Ritivoiu acuză autoritățile locale de faptul că nu au gestionat așa cum ar fi trebuit, potrivit legii, problema gestionării deșeurilor în Timișoara și în 31 de localități din județ.

„Anul trecut în luna septembrie a apărut o ordonanță de urgență prin care s-a reglementat modul în care va fi gestionată chestiunea deșeurilor în România, iar la nivel județean această gestiune a fost preluată de ADID Timiș. Ce trebuia să facă ADID din septembrie anul trecut? Trebuia să organizeze o licitație în care să găsească o firmă care să se ocupe de sortarea deșeurilor, sortarea deșeurilor are loc în acest moment pe platforma Colterm din Calea Șagului și presupune că tot ce se colectează din pubelele noastre se duce acolo, se sortează și se transmite la deponeul de la Ghizela direct sortat. Acest serviciu este asigurat în acest moment de Colterm căruia îi expiră autorizația de mediu astăzi, la noapte. Practic, de mâine am fi rămas fără sortator.”, a spus Mihai Ritivoiu, într-o intervenție pe Facebook.

Potrivit prefectului, Primăria Timișoara, respectiv CL a întârziat prea mult aprobarea unor hotărâri pentru ca procedura de licitație să înceapă în timp util.

„Din septembrie până în martie 2023, adică mai bine de jumătate de an, ADID a stat după Primăria Timișoara să dea o hotărâre de consiliu local de care avea nevoie pentru începerea procedurii de licitație pentru acest serviciu, iar din martie 2023 până în august 2023, cinci luni au lucrat la un caiet de sarcini pentru această licitație, un termen extrem de mare, ținând cont de faptul că ADID a apelat și la serviciile unei societăți de consultanță în acest domeniu care să îi ajute să facă licitația și caietul de sarcini. Iar din august până în octombrie au mai trecut două luni în care nu s-a întâmplat nimic. Ei spun că au mai așteptat niște hotărâri de consiliu local. Cert este că abia săptămâna trecută, licitația pentru un nou operator a fost urcată pe SEAP și probabil că va mai dura una-două luni până se va finaliza acest proces.”, a mai spus Ritivoiu.

În context, prefectul a anunțat convocarea unui comitet pentru situații de urgență. Totuși, Mihai Ritivoiu admite că această situație nu va fi de natură să îi lase pe oameni cu gunoaiele în stradă.

„De miercuri, 11 octombrie, nu vom rămâne cu gunoaiele în stradă, atât timișorenii, cât și încă 31 de localități în zona 1 Timișoara de colectare a deșeurilor. Vestea proastă este că pentru a realiza așa zisă performanță am fost nevoit să convoc un Comitet județean pentru situații de urgență în care să constatăm eșecul administrației locale de a gestiona chestiunea sortării deșeurilor. A trebuit să luăm această decizie, e o decizie din care pierdem cu toții, pentru că ADID, în baza acestei iminente stări de urgență va putea să contracteze pe termen scurt un operator fără rigorile unei licitații publice de mare anvergură pentru a nu rămâne cu gunoiul în stradă.”, a explicat Ritivoiu.

Update: Reacția Primăriei Timișoara

Primăria Timișoara a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că a decis prelungirea contractului cu Colterm cu un an privind sortarea deșeurilor tocmai pentru ca ADID Timiș să aibă timp pentru a lansa licitația.

Constatarea CJSU este un pas birocratic important pentru ca Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) să poată contracta un operator tranzitoriu pentru stația de sortare a deșeurilor care până în prezent a fost operată de Colterm. Conform unor modificări legislative din toamna anului trecut, organismul responsabil pentru gestionarea stației de sortare a deșeurilor este ADID, deși primăria este proprietarul stației. În octombrie 2022, Primăria Municipiului Timișoara a prelungit contractul cu Colterm cu un an tocmai pentru a da timp pentru organizarea unei licitații pentru un nou operator care să asigure continuitatea serviciilor. Deși primăria era pregătită să lanseze această licitație pentru desemnarea unui nou operator, noile reglementări prevăd obligativitatea ADID de a derula licitația și de a contracta stația de sortare. ADID a lansat licitația în sfârșit săptămâna trecută, iar până la finalizarea acesteia, este nevoie de o procedură de achiziție în regim de urgență pentru un operator tranzitoriu. Primăria Municipiului Timișoara încurajează ADID să încheie negocierile pentru desemnarea operatorului nou, astfel încât sistemul de sortare a deșeurilor să nu sufere sincope”, a informat Primăria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/