Colterm cumpără certificatele verzi! Rămâne o problemă: pierderile din rețea

stiri de la colterm cet sud timisoara

Colterm poate cumpăra certificatele verzi. Asta a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Acesta însă este îngrijorat de pierderile majore din rețea, deși s-au modernizat zeci de kilometri de conducte.

„Societatea noastră de termoficare poate să cumpere cerificatele pentru emisiile de carbon . Până azi dimineață (n.r. joi), Colterm a cumpărat deja peste jumătate din certificatele necesare și, până săptămâna viitoare, ne așteptăm să cumpere și cealaltă parte. A fost posibil pentru că Primăria Timișoara și-a plătit la timp toate subvențiile, asta înseamnă aproape un milion de lei pe zi, adică 86 de milioane de lei”, a spus primarul Timișoarei.

Rămâne de rezolvat o problemă majoră: piederile din rețea. Edilul șef nu își explică cum sunt mai multe pierderi, din moment ce numai anul trecut au fost modernizați 30 de kilometri din rețeaua primară. Aceste pierderi se contabilizează în bilanțul energetic ce urmează să fie aprobat de Consiliul Local Timișoara. Bilanțul se traduce tot în bani pe care municipalitatea trebuie să îi dea regiei.

„Pierderile la nivel procentual chiar au crescut față de anii trecuți, deși am schimbat anul trecut 30 de kilometri de rețea primară și asta ridică niște semne de întrebare. Voi propune Consiliului Local să aprobăm acest bilanț, dar aprobăm doar o parte a acestor pierderi în bani, dar nu toată suma, tocmai pentru că sunt niște întrebări”, a mai adăugat Fritz.

Potrivit unei informări Colterm de la finalul lunii martie, lucrările de modernizare a rețelei secundare au fost finalizate, iar cele la rețeaua primară au ajuns la 84%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/