Grav accident pe DN 6, lângă Topleț, în Caraș-Severin. Un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR, după care a luat foc.
Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, pe DN6, în afara localității Topleț, la kilometrul 376. În urma impactului, o persoană a decedat, iar alte două au fost rănite grav.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, un tânăr de 19 ani, din comuna Topleț, conducea un autoturism pe direcția Orșova – Caransebeș. Într-o curbă la stânga, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un cetățean turc.
În urma impactului, autoturismul a luat foc. Unul dintre pasageri a fost găsit carbonizat, iar ceilalți doi ocupanți ai mașinii, șoferul și un alt pasager, au suferit răni grave și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Identitatea celor doi pasageri din autoturism urmează să fie stabilită de autorități, mai precizează IPJ Caraș-Severin.
Șoferul ansamblului de vehicule a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Update, ora 14.00: Polițiștii cărășeni au revenit cu informații, precizând că toți cei trei pasageri din mașina care a luat foc după impact sunt din Topleț.