Consilierul județean Ioan Cojocariu a făcut o interpelare extrem de savuroasă la adresa președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Acesta a plecat de la situația creată la nivel național de acea așa-zisă evaluare a Guvernului Grindeanu și întreabă dacă și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin va fi evaluat la fel.
„Am văzut că Guvernul nu este al PSD, ci al românilor. Şi Consiliul Județean probabil nu e al PSD-ului local, ci al cărășenilor… Veți fi supus vreunei verificări dumneavoastră sau Consiliul Județean față de neîmplinirile multe pe care nu numai noi le reclamăm, ci și cetățenii le reclamă și care vor ajunge la forurile dumneavoastră?”, l-a întrebat liberalul Ioan Cojocariu pe preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu (foto), care a răspuns sec: „Da, și noi vom fi evaluați”, dar nu a mai răspuns și dacă „se vor lua măsuri foarte aspre și foarte mulți dintre dumneavoastră vor trebui să plece”, cel mai probabil semn că nu își face asemenea griji Silviu Hurduzeu dinspre partidul condus în Caraş-Severin de către Ion Mocioalcă.
Mai rămâne de văzut dacă Ioan Cojocariu are stofă de profet, atenționându-l totodată că „niciun profet nu este iubit în patria sa”…