Județele Timiș și Caraș-Severin intră, de vineri, sub atenționare cod galben de instabilitate atmosferică. Se anunță averse și ploi însemnate cantitativ.
Astfel, de vineri, de la ora 15:00 și până sîmbătă la ora 18:00, va ploua și vântul va sufla la rafale cu viteze de până la 65 km/h.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55…65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, anunță ANM.
Săptămâna viitoare se va mai încălzi, dar termometrele nu vor mai indica maxime peste 23 de grade Celsius.