Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de astăzi, ora 12.00, până mâine dimineaţă la ora 09.00.
În tot acest interval sunt aşteptate ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină.
Potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru patrat, iar în zonele de deal şi de munte vor trece de 40 de litri pe metrul pătrat. Printre râurile şi sectoarele care pot înregistra creşteri de debite ce pot să ducă la depăşirea cotelor de atenţie se numără şi Bârzava, Caraş, Nera şi Cerna. Astfel, hidrologii recomandă autorităţilor locale să urmărească atent evoluţia fenomenelor pentru a putea fi operative în eventualele intervenţii.
Amenzi pentru rigole și șanțuri înfundate
Până de sărbătorile pascale, oficialii de la ape au verificat și modul în care primăriile din Caraș-Severin s-au pregătit pentru sezonul ploios. Astfel că, s-a ales cu amendă Primăria Goruia, iar cea de la Ciuchici cu un avertisment. Primarii din ambele localități au fost trași de mânecă pentru că nu au curățat șanțurile și rigolele.
Teatrul de Vest Reșița a deschis înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave”, eveniment care va avea loc, în perioada 13 – 21...
Daria Alexandrescu |
17 March 2026
Ajutoare în două tranșe pentru pensionarii militari cu venituri mici
Raluca Pantea |
17 March 2026
Primul adăpost pentru animale al CJ Timiș va fi construit la Grabaț
Alina Dragomir |
17 March 2026
Siegfried Mureșan: E firesc ca România să fie alături de aliatul american!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

