Cluburi mobile în școlile cărășene pentru confortul elevilor

Contractul care vizează implementarea proiectului cu titlul: Supporting preventive-developmental needs of the youth „Creativity Without Frontiers” realizat de ONG-ul „KOKORO” din Bor, Republica Serbia, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reșița, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin şi ONG-ul „VILLAGE – Mişcarea pentru dezvoltare rurală” din Zlot, Republica Serbia, a fost semnat la începutul lunii octombrie, la Timișoara.

Valoarea totală a proiectului este de 174.082,80 de euro, din care contribuţia IPA se ridică la 147.970,38 de euro. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 12 luni de la data semnării contractului, atât în Bor, cât şi în şcoli din judeţul Caraş-Severin, în cadrul Programului INTEREG IPA CBC de cooperare transfrontalieră între Romania şi Republica Serbia.

Obiectivul prioritar al proiectului este acela de a contribui la prevenirea abandonul şcolar timpuriu identificat pentru grupurile vulnerabile din Bor şi Reşiţa, prin realizarea unor documente strategice în domeniul susţinerii şi ajutorării tinerilor aflaţi în momente de criză sau în situaţii de risc, prin activităţi de prevenire şi de combatere a devierilor comportamentale, pe baza strategiilor din domeniul tineretului, din Republica Serbia şi România.

Proiectul îşi propune să dezvolte un mecanism inovator de susținere a tinerilor, respectiv un club care să promoveze activităţi educative cu caracter incluziv, creativ, de dezvoltare personală şi de prevenţie, oferind astfel modele comportamentale şi îndemnând la atitudini pozitive. Activităţile desfăşurate în cadrul clubului vor contribui, în egală măsură, la depăşirea crizelor comportamentale, precum cele legate de stres, la susţinerea procesului de învăţare pentru continuarea studiilor, la dezvoltarea abilităţilor pro-sociale, la prevenirea intrării în grupuri de risc, la promovarea incluziunii culturale şi la colaborarea comunităţilor aflate de o parte şi de alta a frontierei.

Pilotarea unui club mobil în şcolile din judeţul Caraş-Severin, precum şi înfiinţarea de astfel de cluburi în Bor şi la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Reşiţa vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii elevilor din comunităţile vizate.

La finalul celor 12 luni de proiect sunt aşteptate următoarele rezultate:

– o reţea transfrontalieră de echipe de voluntari şi de experţi care vor fi pregătiţi pentru a susţine, pe termen lung, activităţi care să promoveze integrarea socio-culturală, continuarea studiilor şi reducerea comportamentelor aberante sau a factorilor de risc;
– un model eficient de incluziune socio-culturală, complet funcţional în 3 cluburi cu locaţii fixe, precum şi un club mobil, toate oferind activităţi culturale şi educative care vor răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi şcolară a tinerilor;
– dezvoltarea regiunilor din aria transfrontalieră, prin aportul nemijlocit al echipelor instruite pentru a susţine tinerii în dezvoltarea de atitudini pro-sociale, de continuare a educaţiei şi de păstrare a tradiţiei de cooperare culturală transfrontalieră.
Modelul de suport este inovativ, iar sustenabilitatea va fi asigurată de echipe cu experienţă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/