Clinica Dr. Afilon Jompan se integrează în Clinicile Medici’s Timișoara

278062612 5132143986853799 5696519655666587361 n
untitled design set 970x90 px

Începând din această primăvară, Clinica Prof. Univ. Dr. Afilon Jompan de pe Calea Lipovei se integrează în rețeaua locală de sănătate Clinicile Medici’s din Timișoara.

Prof. Univ. Dr. Afilon Jompan, cunoscut medic de familie din Timișoara și profesor universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, este unul dintre „fondatorii” medicinii de familie din România.

„Profesorul Jompan, născut pe Valea Bistrei, în Caraș-Severin, a avut o carieră medicală și universitară de succes, fiind cercetător științific principal gradul I, conducător de doctorat cu patru doctori confirmați și șase doctoranzi în formare, coordonator de rezidențiat în medicina familiei, președinte a comisiei consultative a Ministerului Sănătății Publice, președinte al colegiului medicilor instructori de medicina familiei din România și redactor șef al revistei de «Medicina Familiei» din România. A scris 49 de cărţi, monografii și materiale de studiu, 331 de articole publicate în rezumat sau extenso, dintre care două articole în reviste cotate ISI, 159 de participări la conferințe interne și internaționale, fiind membru în 76 de comitete de organizare sau științifice a unor conferințe sau manifestări științifice. Însă dragostea sa cea mai mare a rămas pentru medicina familiei și pentru pacienții săi”, transmit reprezentanții Clinicilor Medici’s.

Începând din această primăvară, Clinica Prof. Univ. Dr. Afilon Jompan de pe Calea Lipovei din Timișoara se integrează în rețeaua locală de sănătate Clinicile Medici’s din Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Intenția clară a acestei alianțe este de a extinde activitatea clinicii de pe calea Lipovei cu noi medici și noi specialități și de a alinia activitatea medicală la standardele Clinicilor Medici’s, în beneficiul tuturor pacienților acestor clinici”, mai transmit reprezentanții Medici’s.

Clinicile Medici’s reunesc șase clinici și laboratoare private, amplasate în zona centrală a Timișoarei și a Dumbrăviței și construiesc un spital privat de 5.000 mp în zona Pieței Bălcescu din Timișoara. Mai multe informații se pot găsi AICI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/