Claudiu Pasăre, lăsat fără titlul de doctor!

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a anunțat retragerea titlului de doctorat pentru șase persoane, între acestea numărându-se reșițeanul Ionel Claudiu Pasăre. 

Alături de politicianul cărășean, pe listă se mai află fosta şefă a Secţiei Penale a instanței supreme, Corina Jîjîie, și fostul şef al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, Toma Rus. De asemenea, conform informațiilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), fără titlu de doctor au rămas și Daniel Moldoveanu, Ionelia Valentina Morcovescu (Saulea) și Cătălin Chivu.

Daniel Moldoveanu este fostul şef în cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii, iar CNATDCU a stabilit că există preluări integrale sau parțiale din textul sursă, fără citarea acestuia și fără menționarea autorului.

gif card de energie dacus 1000x100

În cazul lui Cătălin Chivu, fost şef al IPJ Brăila, și găsit vinovat de plagiat, raportul comisiei a stabilit că 38% din paragrafele din teza de doctorat sunt din alte surse, dar și că autorul folosește pe parcursul tezei de doctorat paragrafe preluate integral din acte normative și studii de specialitate publicate înaintea susținerii acesteia făcând trimitere la sursele consultate, dar fără să facă precizari concrete referitoare la paginele, articol/directivă, după cum impun regulile de scriere academice.

Claudiu Ionel Pasăre, a fost reclamat pentru suspiciune de plagiat de către Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” la finele lui 2018, pentru teza de doctorat cu titlul „Tendințe și perspective ale conceptelor de securitate ale NATO în plan regional și global”. 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/