Claudiu Chira își strânge „soldați” în Timiș. Forța Dreptei, opoziție la PNL

claudiu chira

Fostul deputat liberal Claudiu Chira va conduce interimar filiala partidului Forța Dreptei în Timiș. Chira a anunțat că începe organizarea în județ, după ce formațiunea a devenit oficial partid politic. Parlamentarul mai spune și că sunt „câteva sute de foști colegi din PNL” care vor să i se alăture, în special liberali din Timișoara.  

„Ne bucurăm că lucrurile s-au mișcat destul de repede, actele au fost depuse în decembrie și în februarie avem oficial partid. Până acum am stat în stand-by să așteptăm decizia tribunalului pentru că au fost mai multe contestații depuse. De astăzi dăm drumul la treabă. Urmează să constituim filiala, se va face un comitet de coordonare județean care va primi niște diligențe de la București, de la membrii fondatori, vom începe înscrierile. Am primit inclusiv modelul de adeziune, vom avea sedii peste tot.”, a declarat deputatul Claudiu Chira, demisionar din PNL după scandalul de vara trecută de la alegerile interne.

CITEȘTE ȘI: Claudiu Chira, membru fondator în partidul lui Orban: „Din PNL Timișoara sunt 400-600 de persoane care vor să vină cu noi”

Claudiu Chira spune și că noua formațiune va face opoziție foștilor colegi liberali din Timiș.

„Câteva sute de foști colegi din PNL doresc să vină către noi, marea lor majoritate sunt din Timișoara, dar și din zonele periurbane și din alte localități din județul Timiș. Atâta timp cât PNL Timiș este în această alianță cu PSD, bineînțeles că vom fi în opoziție cu ei pentru că și-au trădat flagrant electoratul, au câștigat mandatele pe mesajul anti PSD și au promis românilor că vor scoate PSD de la guvernare, vor aduce bunăstarea în România și au adus PSD la guvernare și vedeți ce rezultate dezastruoase sunt în viața de zi cu zi a românilor.”, a explicat Chira.

În opinia parlamentarului, alianța PNL-USR de la CL Timișoara și CJ Timiș este doar declarativă: „la Timișoara vedeți cum membrii PNL îl atacă zilnic pe primarul Dominic Fritz. La fel de puternic cum atacă PSD sau AUR, la fel atacă și PNL, deci nu știu ce alianță au ei dacă USR pe Timișoara se bazează pe votul colegului Raul Ambruș.”

Parlamentarul a mai afirmat că până la organizarea unor alegeri în viitoarea filială el este cel care conduce organizația interimar.

Forța Dreptei, condusă de Ludovic Orban, a devenit oficial partid politic, joi, poate primi membri și înființa structuri locale. Orban a demisionat din PNL în noiembrie 2021, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea partidului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/