Clădirile școlilor lugojene, fără risc major în caz de cutremur

aurelvlaiculugoj

Unitățile de învățământ din întreg județul au trimis către Inspectoratul Școlar Județean Timiș expertizările clădirilor în care își desfășoară activitatea, astfel încât să fie luate măsuri în cazul celor cu risc major în caz de cutremur. Din fericire, la Lugoj nu sunt probleme care să pună în primejdie elevii sau profesorii.

Înainte să depună proiectele pentru obținerea unor finanțări europene, administrația locală a făcut o evaluare a tuturor clădirilor în care funcționează grădinițele, școlile și liceele lugojene, constatându-se că starea în care se află acestea nu reprezintă un pericol major pentru copii sau dascăli. Evaluarea și încadrarea într-un grad seismic a fost un pas obligatoriu în vederea depunerii de proiecte pentru obținerea unor finanțări europene de către municipalitate.

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, o singură unitate de învățământ din județ a fost încadrată în urma expertizei în clasa seismică I, corespunzătoare construcțiilor cu risc ridicat de prăbușire la cutremure având intensitățile corespunzătoare zonelor seismice de calcul (cutremurului de proiectare). Este vorba despre Colegiul Economic „F. S. Nitti” din Timișoara, unde programul a 300 de elevi va fi afectat. Nouă clase, respectiv șase de a IX-a, două de a X-a, una de a XII-a desfășurând inițiat cursuri online pentru câteva zile, până când va exista posibilitatea relocării acestora.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/