CJT, împrumut de 7,5 milioane de lei pentru DJ691

dj691

Consiliul Județean Timiș împrumută 7,5 milioane de lei pentru finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean 691, care duce spre A1.

Contractarea se va face de la Ministerul Finanțelor Publice și va avea o maturitate de 5 ani. Banii sunt necesari, spune conducerea CJT, pentru terminarea lucrărilor de  lărgirea la 4 benzi a sectorului de drum cuprins între Centura Timișoara Nord și autostrada A1. Nu este primul împrumut contractat de CJT.

„Unitatea Administrativ Teritorială Județul Timiș a contractat deja un împrumut în valoarea de 7.500.000 lei și intenționează să contracteze un alt împrumut în valoare de 7.500.000 lei, până la valoarea maximă de 15.000.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului pentru finanțarea unor proiecte cu fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană. Ținând cont de necesarul de finanțare al proiectului de mai sus, respectiv asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile asociat proiectului, estimate a fi plătite până la sfârșitul anului 2023, conform contractului de finanțare,  este necesar accesarea unui împrumut în valoare de 7.500.000 lei de la Ministerul Finanțelor”, aflăm de la CJT.

Dacă se aprobă acest împruut, gradul de îndatorare a Consiliului Județean Timiș va ajunge la 15%. Aleșii județeni l-au aprobat, în ședința de marți, cu 33 de voturi „pentru”.

Lucrările de modernizare a drumului județean 691, prin Giarmata, spre autostradă, sunt în graphic, spun autoritățile. Circulația pe porțiunea parțial modernizată din DJ691, în zona nodului cu A1 de la Giarmata, a fost redeschisă în 27 mai. Șoferii pot circula, astfel, pe aproximativ 2,2 kilometri din tronson, de la coborârea de pe șoseaua rapidă până la girația de la intrarea în Giarmata. Circulația se realizează pe două benzi, în ambele direcții, spre și dinspre autostradă.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/