CJ Timiș se oferă să reabiliteze Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol, aflate în administrarea Primăriei Timișoara. Vicepreședintele Alin Popoviciu (PNL) spune că banii nu sunt o problemă, chiar dacă sumele necesare nu au fost încă estimate.
Propunerea vine într-un context național de austeritate, cu taxe în creștere și bugete locale restrânse, și după ani în care aceste spații au rămas neîngrijite, fără planuri concrete de modernizare.
„Timișoara are câteva embleme urbane care fac parte din identitatea orașului și din amintirile timișorenilor. Din păcate, aceste obiective se află de mult timp într-o stare vizibil degradată. Propun un lucru simplu și concret: dați-ne aceste obiective pentru 12 luni, în administrarea CJ Timiș. În acest timp, pot fi reabilitate și readuse la viață, iar apoi primăria le poate prelua din nou.”, a declarat Alin Popoviciu.
La nivel local, propunerea apare într-un moment în care PNL Timișoara tocmai a decis demararea unor discuții pentru o alianță locală cu USR, în timp ce la nivel județean liberalii sunt într-o coaliție cu PSD, parafată printr-un protocol în baza căruia liberalii au obținut funcția de vicepreședinte, ocupată de Popoviciu.
De menționat este și că, în Consiliul Local Timișoara, USR – parte a Alianței Timișoara Unită, împreună cu PMP și UDMR – dispune de 13 voturi, în condițiile în care majoritatea este de 14. Prin urmare, rămâne de văzut cât de necesară ar fi, în aceste condiții, o alianță formală cu PNL, atâta timp cât USR își poate asigura sprijinul punctual pentru proiectele sale, prin negocieri de la caz la caz.
„Nu este vorba de orgolii politice, ci de respect față de timișoreni și față de patrimoniul orașului. Sunt trei obiective emblematice pentru oraș. Când am venit prima dată în Timișoara, ca student, m-am dus să îmi fac poze cu ceasul floral.
Când veneau părinții mei la mine, dorința lor era să se plimbe în Parcul Rozelor, era aproape de complex, cel mai renumit parc din Timișoara. Nu știa nimeni de celelalte parcuri.
Iar teatrul de vară este un loc unde s-ar putea întâmpla atâtea evenimente, toată vara. Eu țin minte că mă duceam la filme acolo. E un loc superb care ar trebui redat publicului, nu doar pentru evenimente, ci să mergi să stai la o cafea acolo, e în mijlocul orașului.
Nu pot să fac estimări, o să ne mișcăm repede și la parc, și la tot. (…) Noi avem grijă, facem economii, nu aruncăm banii pe prostii.”, a mai spus vicepreședintele CJT.
Într-o declarație pentru expressdebanat.ro, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis (PSD), a spus că județul este deschis să preia nu doar Ceasul floral, Parcul Rozelor și Grădina de Vară Capitol, ci și alte obiective care ar putea fi reabilitate în colaborare cu primăria.
„Orice timișorean, orice timișean își dorește ca aceste obiective, dar și altele, că vorbim de Ștrandul Termal, Ștrandul Tineretului, Uszoda sau de alte din cele trei propuse de domnul vicepreședinte, Pădurea Verde, sunt extrem de importante pentru județul nostru și în măsura în care primăria și-ar dori o colaborare cu noi pentru reabilitarea acestora, noi suntem deschiși să o facem. Pe acestea și pe altele. Prea mult timp, județul și municipiul au fost antagonice. În măsura în care există disponibilitate din partea celor de la primărie, noi putem să avem o discuție pe proiectele pe care le au în implementare. E o discuție pe care trebuie să o avem cu administrația locală. Cert este că e frustrant să vezi obiective atât de importante pentru oraș care nu își găsesc strălucirea de altă dată.”, a declarat Simonis.
Ceasul floral este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale orașului. În ultimii ani, mai mulți consilieri locali au ridicat problema reabilitării acestuia, fără rezultat. Un club a strâns deja banii pentru mecanismul ceasului, 25.000 de euro, și i-a donat primăriei. Ulterior, s-a decis ca lucrările pentru reabilitarea ceasului să fie realizate de Horticultura. Deocamdată, nu au fost alocate fondurile necesare.
Parcul Rozelor a fost afectat de paraziți și arată tot mai neîngrijit. În aprilie, Dominic Fritz anunța o serie de lucrări de reparații și amenajări aici, realizate de Horticultura, societatea primăriei.
Grădina de Vară Capitol, de lângă fostul cinematograf Capitol (1929), a fost un spațiu destinat proiecțiilor de filme, concertelor și evenimentelor culturale. În 2019 a fost inițiat un proiect de modernizare, care prevedea, între altele, un acoperiș retractabil, însă s-au achitat doar serviciile de proiectare, aproximativ 100.000 de euro. Lucrările au fost abandonate după alegerile din 2020.
Până la ora publicării acestei știri, Primăria Timișoara nu a transmis un punct de vedere.