Administrația județeană preia în administrare Castelul Banloc pentru a-l reabilita și valorifica turistic și cultural. Monumentul istoric, aflat acum în proprietatea Mitropoliei Banatului, se află într-o stare avansată de degradare, după decenii de abandon.
„Una dintre bijuteriile Timișului, Castelul de la Banloc, aflat azi în proprietatea Mitropoliei Banatului, trece în administrarea CJ Timiș. Este un loc care spune o poveste impresionantă cu regi și regine, dar un loc care s-a degradat teribil de-a lungul anilor. Din nefericire, astăzi găsim aici o paragină, însă una cu care avem un plan îndrăzneț: reabilităm castelul, îi redăm strălucirea de odinioară, punem în valoare tot ansamblul și îl includem în traseele turistice ale județului Timiș. Nu putem lăsa un astfel de loc să dispară.”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Pentru lucrările de reabilitare, administrația vrea să acceseze fonduri europene și guvernamentale. Planul presupune restaurarea clădirii, reamenajarea parcului și includerea castelului într-un traseu turistic regional.
Castelul Banloc este situat în sudul județului Timiș, la aproximativ 50 de kilometri de Timișoara și la 7,5 km de orașul Deta. A fost ridicat în 1793 de familia nobilă Karátsonyi, pe fundațiile unei vechi reședințe nobiliare. Domeniul a fost reședință de vară și centru agricol timp de peste un secol, până la cumpărarea lui, în 1935, de Regina Elisabeta a Greciei, sora regelui Carol al II-lea.
După 1948, castelul a fost naționalizat, iar clădirea a fost folosită în diverse scopuri: sediu al unui IAS, orfelinat, azil, apoi școală. După 1991, castelul a fost abandonat și s-a degradat semnificativ. O parte din colecțiile de artă, mobilier și obiecte decorative adunate de-a lungul secolelor au fost salvate și transferate la Muzeul de Artă din Timișoara.
Ansamblul arhitectural este format din castelul propriu-zis, un parc dendrologic cu specii rare de arbori, anexe și porți monumentale. Construcția este realizată în stil neoclasic, cu o structură în formă de „U” și a fost decorată, în trecut, cu opere de artă, picturi murale și obiecte de patrimoniu.
(Foto: Facebook/Castelul din Banloc)