CJ Timiș pregătește zona festivalieră de la Aerodromul Cioca

cioca

Au început să se miște lucrurile pe Aerodromul Cioca, acolo unde administrația județeană vrea să organizeze anul viitor, în perspectiva Capitalei Europene a Culturii, evenimente de anvergură, cu public numeros. Întreaga zonă va fi supusă unor ample modernizări și transformări, spun reprezentanții CJ Timiș. 

Pentru început, muncitorii nivelează și tasează terenul pentru ceea ce va fi zona festivalieră. Vor crea alei de acces și vor pietrui drumurile destinate autovehiculelor, activități de care se ocupă Direcția de Prestări Servicii a CJ Timiș.

„Întreaga zonă va fi supusă unor ample modernizări și transformări, care presupun reabilitarea clădirilor, instalații de balizaj, platformă heliport, marcaje pistă, sistem de monitorizare și iluminare, precum și o școală de pilotaj de drone. O atracție deosebită o va constitui achiziționarea unui HANGair, o structură care se montează în scurt timp și poate adăposti mii de participanți la evenimentele care vor urma, îndeosebi cele din cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, au anunțat reprezentanții CJ Timiș.

Pe de altă parte, odată cu preluarea clădirilor de la Primăria Timișoara, CJ Timiș va aproba în plenul din această lună noile tarife pentru serviciile din incinta aerodromului.

CITEȘTE ȘI: Hangar la Cioca pentru evenimente culturale de anvergură în 2023. Ce altă infrastructură se pregătește pentru anul titlului?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/