Aleșii județeni au aprobat, printr-o rectificare bugetară, alocarea a 170.000 de lei pentru evaluarea tehnică a echipamentelor aflate în cogestiune la deponeul de deșeuri de la Ghizela.
Potrivit vicepreședintelui CJ Timiș, Alexandru Iovescu, această etapă este necesară pentru pregătirea unei noi licitații privind viitorul operator care va gestiona celula 3, noua groapă de gunoi care urmează să fie construită în cadrul deponeului.
„S-a elaborat licitația pentru execuția celulei 3, iar în perioada următoare urmează o nouă licitație pentru desemnarea unui operator. Pentru asta trebuie să evaluăm toate echipamentele din Ghizela: stațiile de tratare a deșeurilor, tratarea levigatului și alte utilaje puse la dispoziție operatorului anterior.”, a declarat Alexandru Iovescu.
Echipamentele respective aparțin CJ Timiș, iar evaluarea lor tehnică va stabili ce este funcțional, ce trebuie reparat de operatorul actual, Retim, și ce investiții trebuie asumate de autorități înainte ca noul contract de operare să intre în vigoare.
Lucrările pentru celula 3 vor costa peste 40 de milioane de lei, fără TVA, și vor acoperi o suprafață de 7 hectare. Licitația pentru execuție a fost deja lansată, iar termenul de realizare a lucrărilor este estimat la 10 luni de la semnarea contractului.
Deponeul de la Ghizela deservește toate localitățile din județul Timiș și funcționează din 2013. Până acum, au fost construite două celule: prima a fost închisă, iar a doua este aproape de capacitate maximă. Conform legislației, atunci când o celulă ajunge la 85% grad de umplere, trebuie începută procedura pentru următoarea. În paralel cu execuția celulei 3, ADID Timiș va trebui să lanseze o nouă licitație pentru concesionarea operării acesteia.