Circulație oprită! Podul de Fier din Lugoj va fi închis timp de nouă luni!

pod fier gol

Două dintre podurile Lugojului vor intra în reparație de luna viitoare, în discuție fiind Podul de Fier, în reabilitare totală, și pasarela pietonală din Cotu Mic.

Ce mai mare problemă o prezintă Podul de Fier, unde autoritățile vor fi nevoite, în această vară, să închidă circulația pentru reparații. Ruta respectivă este una extrem de circulată, iar devierea pe un alt traseu va genera o mare aglomerație în traficul din oraș. Durata estimată a lucrărilor este de aproximativ nouă luni de zile.

„O să fie un mare deranj cu Podul de Fier. Am finalizat proiectarea, iar la sfârșitul lunii mai o să scoatem la licitație execuția și vom închide podul, probabil pentru nouă luni de zile. Va fi o foarte mare problemă, dar nu avem ce să facem, pentru că riscăm să-l pierdem dacă nu îl reparăm acum”, a declarat Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar de Lugoj.

Tot Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că până la finele acestei luni va semna contractul de dezafectare a conductelor de sub pasarela pietonală care leagă malurile Timișului, peste insula din Cotu-Mic. Lucrările se vor executa în etape, pentru a permite instalarea unei noi conducte de alimentare cu apă care o va înlocui pe cea veche.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„În perioada următoare vom semna contractul cu o firmă din afara orașului și imediat vom da ordinul de începere a lucrărilor, iar din luna mai se va demara execuția. În prima fază se vor demonta cele două conducte folosite în trecut pentru transportul agentului termic. Apoi urmează să fie instalată o nouă conductă de apă, din material PVC și după această lucrare vom dezafecta și demonta actuala conductă de apă, care are o vechime apreciabilă și o uzură pe măsură și cu greu mai poate fi ținută în funcțiune. În vară urmează să fie sablată structura metalică a pasarelei și ulterior vopsită. Se va reface și iluminatul nocturn”, a explicat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.

Lungimea pasarelei din Cotu Mic, construită în urmă cu aproximativ 40 de ani, este de circa 350 de metri. Finanțarea lucrărilor de dezafectare a conductelor și revopsirea grinzilor metalice este asigurată de la bugetul local.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/