A fost circ în toată regula, marți seara, în timpul ședinței Consiliului Local Timișoara. Ruben Lațcău și aleșii locali Roxana Iliescu și Simion Moșiu s-au făcut mincinoși, iar Dan Diaconu i-a transmis viceprimarului Timișoarei că este nesimțit. Discuțiile s-au aprins pe marginea subiectului privind problemele de la Colterm.
Proiectul de hotărâre care prevede dublarea facturilor la căldură și apă caldă pentru abonații societății de termoficare Colterm a fost supus votului încă o dată, marți seara, în plenul Consiliului Local Timișoara. Asta după ce conducerea Primăriei Timișoara a făcut o gafă uriașă, astfel că a propus majorarea TVA cu 19% în loc de 5%, așa cum prevede legislația în vigoare.
Proiectul a fost aprobat, însă înainte de a fi supus votului, aleșii locali s-au contrat zeci de minute pe marginea problemelor de la Colterm. Prima care a pornit discuțiile a fost Roxana Iliescu, consilier local Pro România, care a dorit să știe exact de câți bani are nevoie Primăria Timișoara pentru ca societatea Colterm să poată asigura căldură și apă caldă la parametrii normali.
„Au fost zile în care prețul gazului a urcat la 800 lei, altele în care a fost de 450 lei. Costurile pentru producerea energiei termice diferă în funcție de prețul gazului și a cantității. Momentan, la prețul actual, noi nu putem asigura 100% din bugetul local achiziționarea unei cantități de gaz necesară pentru a produce energie termică la temperaturi normale. Și eu mi-aș dori să fie totul previzibil. Dacă ar fi așa, nu am fi în această criză”, a explicat Dominic Fritz.
În discuție a intervenit și Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, pentru a oferi tot felul de explicații legate de cazanele Colterm, care ar fi cedat în urmă cu două săptămâni, astfel că au avut nevoie de reparații. „Nu mințiți, vă rog”, s-a auzit Roxana Iliescu, la un moment dat. După ce a venit cu mai multe argumente care nu au convins-o pe Roxana Iliescu, care l-a tot întrerupt, Lațcău i-a replicat „vă rog să nu mai mințiți. Nu mai înțelegeți nimic de multă vreme, din păcate”.
„Am aflat cu stupoare că la 10 grade au cedat cazanele și cel mai mare consum de gaz este în februarie, când afară au fost 10 grade. Timișorenii nu sunt vinovați pentru incompetența de la Colterm”, a precizat Simion Moșiu, consilier local PNL. „Vă rog frumos să nu mai mințiți. Această cedare a cazanelor a avut loc săptămâna trecută, când nu au fost 10 grade, ci mult mai frig”, i-a răspuns Ruben Lațcău.
În discuții a intervenit și Adrian Lulciuc, consilier local PNL, pentru a le transmite celor din USR că „nimeni nu și-a cerut scuze față de cetățeni pentru faptul că Primăria Timișoara este incapabilă să asigure căldura. Încă din vară am recomandat să se facă stocuri de cărbune. Este important să recunoaștem că am greșit, că nu ne descurcăm. De asemenea, vă rog, nu ne mai jigniți, domnule Lațcău. I-ați spus doamnei Iliescu că nu mai înțelege demult nimic. Asemenea jigniri o să vă tragă în jos. Vă rog, controlați-vă, o să decontați aceste jigniri la un moment dat”.
Totodată, Dan Diaconu, consilier local PNL și fost viceprimar al Timișoarei, a ținut să-i transmită viceprimarului Ruben Lațcău faptul că „înainte să ajungeți în primărie, erați un șefuț de echipă la o firmă din Timișoara. Nu aveați de unde să știți care era situația de la Colterm, acum relatați din ce v-a șoptit unul și altul. Niciun oraș din România nu a închis școli din cauza frigului și cred că toate au probleme cu gazul”.
„Șefuț, neșefuț, pe mine nu m-a pus partidul director la FITT, pe Adrian Lulciuc la Poștă sau pe Barabas la Administrația Bazinală”, i-a răspuns Ruben Lațcău. Însă Dan Diaconu nu s-a lăsat mai prejos și i-a replicat „habar nu aveți de nimic. Dați dovadă de o nesimțire și de o lipsă de creștere cum nu am mai văzut în viața mea”. „Partidul v-a pus viceprimar. Mai lăsați să dați lecții și a face morală tuturor”, a spus și Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei.