Exact când Dan Diaconescu sărea în braţele Justiţiei pentru cinci ani şi jumătate de puşcărie, exact în acel moment partidul său, care se numeşte Partidul Poporului Dan Diaconescu, sărea în braţele Partidului Mişcarea Populară, cu care va forma un grup important de parlamentari. În acest fel, tartorul Băsescu Traian, care a înfiinţat acest partid, dar care îl dirijează de pe margine, otrăvind şi bruma de bun simţ care le-a mai rămas puţinilor săi membri, va putea negocia cu un partid sau altul, înclinând balanţa, şi aşa subţire, într-o parte sau alta, între putere sau opoziţie. Iată-l deci reinventat pe Băsescu Traian. Dan Diaconescu s-a trezit în fundul gol. Partidul său a dispărut în PMP, el personal este închis, cu interdicţia de a-şi exercita meseria de gazetar vreme de alţi cinci ani după săvârşirea condamnării. S-a urmărit acest lucru? A fost o acţiune premeditată? Pentru că, spun mulţi, probele din dosarul de şantaj sunt deosebit de subţiri. Sunt nenumărate semne de întrebare. Ce să înţelegem? Că Justiţia noastră zisă independentă n-a prea fost independentă? Noile coduri se dovedesc a bramburi întreaga noastră viaţă socială. Iar marii bandiţi, cei care au jefuit această ţară de milioane de euro prin diferite tertipuri, sunt liberi, arestaţi la domiciliu sau sub control judiciar. Circul şi mediatizarea se dovedesc excesive şi în privinţa familiei premierului. Mama acestuia, o femeie în vârstă de 72 de ani, pensionară, a fost expusă publicului, pusă sub lumina reflectoarelor şi adusă la DNA, spre satisfacţia multora. Femeia a fost chemată ca martoră în dosarul de deturnare de fonduri europene al soţului fiicei sale. În condiţiile în care membrii familiei nu se pot turna între ei. Ce s-a urmărit cu acest circ televizat? Compromiterea unui om bătrân, care nu prezintă nicio primejdie pentru societate? Sau ţinta e alta? Bătaia e mai lungă, tocmai spre Palatul Victoria. La premierul Victor Ponta? Mai degrabă aşa, când liberalii vor să preia puterea şi una din metode ar fi aceea de a-l presa pe Victor Ponta să-şi dea demisia, atacându-i familia. Atunci, Băsescu Traian ce ar fi trebuit să facă? Cu un frate dovedit ţepar şi mai ales că şi Parlamentul printr-o decizie a sa i-a cerut să-şi dea demisia. Acţiune rămasă însă fără rezultat. Cum vi se pare chestia asta? Avem o Justiţie independentă? Sau e pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă?