Ciolacu și Grindeanu redeschid ultima bancă rămasă din Oțelu Roșu

sorin grindeanu resita

Primarul din Oțelu Roșu a apelat la colegii de partid pentru a-l sprijini într-o problemă de interes local. Greii din PSD nu l-au trimis la plimbare pe Luca Mălăiescu.

Singura agenție bancară din Oțelu Roșu, CEC Bank, și-a închis ușile în urmă cu două săptămâni, din lipsă de personal, după ce o angajată s-a pensionat și o alta a intrat în concediu de creștere a copilului.

Îngrijorat că pensionarii nu-și vor mai putea ridica pensiile și vor fi nevoiți să bată drumul până la Caransebeș pentru asta, dar și că un oraș întreg nu poate rămâne fără servicii bancare, primarul Luca Mălăiescu a încercat să rezolve problema, făcând demersuri la cei din conducerea CEC Bank pentru găsirea unei soluții.

Invitat în emisiunea Express Live, primarul din Oțelu Roșu a dezvăluit că de două săptămâni încearcă să redeschidă agenția locală, însă fără sorți de izbândă, motiv pentru care a solicitat sprijin și de la prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir.

De circa două săptămâni, singura bancă pe care o avem la Oțelu Roșu s-a închis, din lipsă de personal. Am vorbit cu domnul Cocoșilă, directorul general al CEC Bank pe Caraș-Severin, pentru că mă preocupă foarte mult această problemă, pentru că sunt pensionari în Oțelu Roșu, sunt pensionari de pe întreaga Valea a Bistrei care încă își ridică pensiile de la casieria CEC. Neavând CEC Bank în oraș, oamenii sunt nevoiți să se deplaseze până la Caransebeș, și nu toată lumea dispune de mașină personală. Am redeschis discuția cu domnul Cocoșilă, m-a asigurat că face tot posibilul ca CEC-ul să fie închis doar câteva zile la Oțelul Roșu, dar, iată că, timpul a trecut, și văzând că nu se întâmplă nimic, l-am înștiințat chiar și pe domnul prefect, pentru că sunt totuși mii de pensionari care beneficiază de serviciile CEC Bank în Oțelul Roșu, sunt sute de agenți economici pe Valea Bistrei care, de asemenea, au conturi deschise la CEC Bank și acum sunt obligați să meargă la sucursala din Caransebeș”, a spus Mălăiescu în emisiunea Express Live.

Supărat că timpul trece, iar agenția bancară din Oțelu Roșu continuă să aibă lacătul pus pe uși, edilul de pe Valea Bistrei a apelat la colegii săi din PSD, mergând până la cel mai înalt nivel cu solicitarea sa.

Au trecut deja două săptămâni, azi se împlinesc (luni – 18 septembrie). L-am sunat încă o dată pe domnul Cocoșilă, care mi-a spus că mai mult de atât nu poate face, că el a trimis hârtiile, a făcut demersurile necesare la CEC Bank București, și fără aprobarea lor nu poate să angajeze alt personal. M-am supărat tare și m-am hotărât să scriu un mesaj domnului prim-ministru Marcel Ciolacul și unul ministrului Sorin Grindeanu. Domnul ministru m-a asigurat că o să sune personal conducerea CEC Bank, și venind acum la emisiunea dumneavoastră am primit un mesaj și de la prim-ministrul Ciolacu care, de asemenea, m-a asigurat de tot sprijinul său și mi-a trimis  și numărul de telefon al directorului CEC Bank București. Iată că pe undeva ai o satisfacție, o mulțumire generală pentru că, totuși, oamenii care conduc PSD, din care fac și eu parte, și care sunt acum la guvernare, țin cont și de Luca Mălăiescu, un primar mic, dintr-un orășel mic de provincie”, a subliniat Mălăiescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/