Unii zic că Budăi și-a dat demisia de bunăvoie. Că s-a trezit ieri dimineață și când a pornit televizorul a văzut că i se cere demisia. USR-ul lu’ Drulă, cine altcineva? A căscat de câteva ori plictisit, și-a trosnit degete de la mâini, după care l-a sunat pe Ciolacu: „Marșel (că așa-i zice el în particulier), ce zici, rămâne valabilă sugestia ta cu demisia? Că io mi-aș da-o, dar cu o singură condiție: să ieși tu pe post și să le transmiți pensionarilor pe care i-am iubit din tot sufletul, că e o demisie de onoare.”
Și așa s-a și întâmplat. A ieșit pe post Marcelino și a repetat exact ce-l rugase Budăi, dar cu alte cuvinte: „un gest de onoare, reacția firească a unui decident politic într-o asemenea criză.”. Abureli. Eu nu am mai auzit până acuma ca un politician român, un ministru chiar, să-și dea demisia, pentru că așa i se pare lui că e normal să fie. Că dă bine la imagine. Normal, așa este, fără îndoială, dar nu în România. Cu și fără ce cred eu, Budăi și-a dat demisia de șefia ministerului Muncii, spre bucuria lui Marșel și asta e bine.
În aceeași dimineață, cu puțin înainte de ora 7, se trezește și Găbiță Firea. Ca și Budăi, pornește televizorul și, ce credeți că vede? Jumătate din țara asta, cu aproximație, îi cere demisia. Se duce la baie, se proptește cu mâinile în ghiuvetă, se uită disperată în oglindă: păr răvășit, ochi roșii de la neodihnă, cearcăne mari. Să-l sune sau să nu-l sune pe Marșel? Și dacă îl sună ce să-i spună? „Bă, Marșel, vezi să nu pui botu’ la ce scriu ăștia plătiți de Soros, că nu e nimic adevărat. Dacă vrei să știi adevărul îți spun eu, dar te rog să rămână între noi: matracucele astea de la USR, Forța Dreptei și chiar de la PNL sunt invidioase pe mine că eu știu să fac poale în brâu și pârjoale moldovenești și ele nu. Că le-am auzit eu odată bârfind între ele: «Auzi, fă, Firea a lu’ Pandele se laudă că are de gând să concureze la Chef la cuțite și noi nu știm să facem nici măcar ouă cu cârnat». Așa să știi, dragă Marșel”.
Pe surse, Marcelino s-ar lipsi și de pârjoalele moldovenești, și de poalele-n brâu ale lu’ Găbiță, drept pentru care i-ar fi cerut ca până luni să-l ia pe Pandele de mână și să plece în vacanță în Creta, Caraibe sau Dolhasca, pentru cel puțin un an. E adevărat, e greu să faci asta după ce te-ai învățat cu cașcavalul franțuzesc și nemțesc, însă Ciolacu o asigură că și brânza de burduf de la Fundu Moldovei nu e cu nimic mai prejos.