„Cine știe cine e în spatele pârtiilor din Austria sau că afacerile astea nu au fost 100% curate niciunde?”

borcean felix pr cbs

Felix Borcean taxează atitudinea politicienilor cărășeni care-și pun piedici unii altora și se răfuiesc cu consecințe catastrofale în final pentru Banatul Montan!

Primarul Caransebeșului se numără printre cei care au răspuns favorabil invitației de a face parte din proiectul Nedeia, domeniul schiabil cu vreo 120 de kilometri de pârtii, cel mai mare nu doar din România, ci din toată această parte a Europei. Romeo Dunca, cel care a plătit o firmă canadiană pentru a proiecta o stațiune montană cum nu mai există în țara noastră, a anunțat însă că cedează, că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Banatul Alpin nu poate implementa proiectul din cauza unor obstacole de natură politică. Felix Borcean încearcă să le deschidă ochii celor care astăzi privesc totul prin filtre colorate politic:

„Noi, Caransebeșul, ne-am făcut datoria și față de domnul Dunca, și față  de proiectul pe care l-a propus. Mie mi s-a părut un proiect interesant și cred că așa trebuie gândit. Cine știe cine a făcut pârtiile în Austria și cine e în spatele lor? Nu contează, noi ne bucurăm că avem 200 de km de pârtii de schi. Când te duci într-un resort în Austria te interesează că e Dunca, te interesează toate scandalurile, că nu știu cine a vrut să facă ceva sau a făcut ilegal? Că toate afacerile astea au început și cu ilegalități, că nu au fost toate 100% curate niciunde? Nu mă interesează, că eu nu fac parte din lumea aceasta, dar prea mult ne faultăm unii pe alții, prea mult ne dăm la picioare și nu creștem, pierdem cu toții. Nu suntem pe pista firească!”

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/