Cine l-a împiedicat pe Romeo Dunca până acum să dezvolte Caraș-Severinul?

hurduzeu il desfiinteaza pe romeo dunca dupa primii trei ani de mandat

Romeo Dunca și PNL ar fi pierdut deliberat majoritatea în Consiliul Județean Caraș-Severin pentru a-și justifica în fața electoratului bilanțul foarte slab raportat la promisiunile făcute în 2020!

Nu despre trădări ar fi vorba în PNL Caraș-Severin, ci despre sacrificarea unor consilieri județeni, acțiune în urma căreia liberalii ar fi urmărit pierderea majorității în plen, astfel încât să i se ofere președintelui Dunca ocazia de a se victimiza și de a se scuza în fața electoratului. În niciun caz nu ar fi valabilă varianta pe care insistă liberalii, aceea că PSD pune piedică în calea dezvoltării județului, spun în replică social-democrații.

„În cei trei ani de până acum, cât timp au avut majoritate, cine i-a împiedicat pe liberali să dezvolte județul? Oamenii aceia au plecat de fericiți sau ca urmare a lucrurilor frumoase ce se întâmplă în județ?  Nu, au plecat văzând și ei ce se întâmplă în județul Caraș-Severin! Ce s-a întâmplat în trei ani de zile în județul Caraș-Severin? S-a început cu ceartă, cu scandal, s-a continuat cu scandal și ceartă și se termină tot cu ceartă și cu scandal, iar când tragi linia la realizări nu rămân decât proiectele începute în mandatul meu. Ele doar sunt continuate acum. Sigur, cu explicația extraordinar de savantă pe care doar un copil de până în 12 ani poate să o dea: da, dar dacă nu veneam eu, proiectul ăla nu se realiza sau, acum, că am venit, s-a realizat mult mai bine.”, a comentat Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin.

Actualul deputat a rememorat un moment petrecut în campania din 2020, când l-a întâlnit pe Romeo Dunca la Băile Herculane. Se inaugura atunci stația de tratare a apei uzate a Aquacaraș. „Am tăiat panglica, i-am înmânat o bucățică. A promis că în mandatul lui o să mă cheme la mult mai multe inaugurări. N-a avut până acum nimic în afară de UPU Reșița, care este tot un proiect de pe vremea mea. Era un proiect fix de 1,5 milioane de euro,  nu puteai obține mai mult. Contribuția Consiliului Județean a ajuns să fie de două sau de trei ori mai mare. Știți de ce? Pentru că, inteligent fiind,  a renunțat la proiectele celor trei staționare! La Staționarul 1 erau anumite lucrări  care erau în concordanță cu lucrările de la UPU. Renunțând la acele lucrări a trebuit să le facă apoi din banii CJ. Asta se vede negru pe alb și în raportul făcut  de salariații Consiliului Județean. Sigur că el nici nu le citește, oamenii asta au scris, el l-a semnat, l-a băgat în ședință de Consiliu, a fost o informare, dar el nici nu știe. El habar nu are ce semnează  sau nu vrea să înțeleagă pentru că e mult mai ușor să spună:  da, a fost început de Silviu Hurduzeu, dar dacă nu veneam, eu proiectul nu se realiza.”, l-a ironizat deputatul Hurduzeu pe președintele Dunca.

Fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu amintește că, la preluarea mandatului, n-a găsit niciun proiect în derulare în instituție. A găsit în schimb conturile blocate. Dar nu s-a văicărit, ci a căutat și găsit soluții. „M-ați văzut pe mine plângând în fiecare zi sau postând asta pe Facebook? S-au că ne-a dat în judecată Ministerul Dezvoltării?  Nu!  Am strâns din dinți cu conturile blocate,  m-am bătut cu Ministerul Dezvoltării, n-am făcut plângere penală, cum știe Romeo Dunca să facă. Dacă făceam plângere penală, pierdeam banii! Ce rămâne în urma domnului Dunca? Sunt trei ani! În afara faptului că încearcă cu chiu, cu vai să ducă la bun sfârșit  proiectele alea proaste lăsate de noi, altceva ce a reușit în afara de scandal?  Eu trăiesc în Caraș-Severin și mă interesează. Mă interesează tot județul, mă interesează toate localitățile, mă interesează toate satele. Eu merg și cunosc oamenii, stau de vorbă cu ei, nu mă duc doar la Cornereva pe DJ 608  sau cu bicicleta în drumeție. DJ 608 încă e cel mai mare proiect al CJ, e de pe vremea mea și ăsta. Eu m-am născut în Caraș-Severin, trăiesc aici, n-am ales să plec în altă parte,  fac naveta la București, dar mă întorc, mă voi întoarce în județul Caraș-Severin și, cu siguranță, aici îmi voi petrece ultimii ani din viață. Pe mine nu mă interesează doar Muntele Mic. Mă interesează județul în ansamblul lui,  chiar și localitățile conduse de primari PNL.”, a mai spus Hurduzeu.

O gafă de proporții comisă de președintele CL în exercițiu, cu consecințe grave asupra sistemului public de sănătate din județ, spune liderul social-democrat, a fost renunțarea la modernizarea Spitalului Județean de Urgență Reșița, cu cele trei staționare ale sale. „Propria judecată  i-a spus că nu sunt bune.  A plătit o grămadă de bani pentru finalizarea UPU pentru că a renunțat la acele lucrări de modernizare de la staționare. Sigur, ne dorim cu toții spital nou! E nevoie de spitale cu secții mai mici,  cu număr de paturi mai mic.  Da, sunt de acord cu asta, dar până faci acel spital, rămânem cu acestea,  trăim cu aceste spitale?”, a făcut praf mandatului lui Romeo Dunca parlamentarul PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/