Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), în colaborare cu Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, cu Facultatea de Educație Fizică și Sport și cu Facultatea de Fizică, organizează admiterea la programele de studii de masterat didactic în domeniile: Educație fizică și sport, Fizică, Biologie, Chimie și Geografie.
Programele sunt destinate candidaților absolvenți cu diplomă de licență care doresc să se orienteze către cariera didactică sau cadrelor didactice care doresc să se perfecționeze prin parcurgerea unui program masteral. Similar cu anii anteriori, admiterea este organizată atât pe locuri cu finanțare de la bugetul de stat, cât și pe locuri cu taxă.
Absolvenţii cu diplomă de licenţă se pot înscrie la programele de studii universitare de masterat didactic pentru acelaşi domeniu al studiilor cu cel corespunzător specializării dobândite prin studiile de licenţă.
Calendarul desfășurării înscrierilor și admiterii de toamnă este următorul:
Sesiunea septembrie 2022:
01.09.2022 – 13.09.2022 – înscrierea online a candidaților prin completarea de către aceștia, pe platforma de admitere a UVT (admitere.uvt.ro), a datelor solicitate
14.09.2022 – afișarea rezultatelor cu candidații admiși
15.09.2022 – depunerea contestațiilor
16.09.2022 – 17.09.2022 – confirmarea locurilor obținute de către candidați (admitere.uvt.ro)
18.09.2022 – afișarea rezultatelor finale
„Prin specializarea obținută în cadrul programului de studii de Masterat didactic, absolvenții își profilează un start foarte bun în cariera didactică, ori își întregesc cunoștințele necesare în dezvoltarea carierei didactice din preuniversitar. Îi încurajăm pe toți cei care și-au identificat vocația de dascăl să se înscrie la acest program, în care se vor specializa pentru pedagogia modernă și aplicarea metodologiilor de predare și evaluare recomandate în orientarea elevilor către performanțe.”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea.