Cină romantică la masa Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, în vila de la Anina!

cina romantica pensiunea ferdinand anina

Vila ridicată în anii 1870-1880, care a găzduit familia regală în vizita ei la minele de la Anina, e astăzi o pensiune cochetă, care își păstrează aerul aristocratic de altădată!

Vila Ferdinand, cu o istorie aparte, se remarcă prin faptul că în anul 1926, Regele Ferdinand și Regina Maria au luat masa aici după o vizită la puțul 1 al minei de la Anina, scriu colegii de la Ghidul Banatului, care promovează tot ce are mai frumos această zonă binecuvântată de Dumnezeu a României.

vila ferdinand anina

Clădirea a suferit o perioadă, a fost pur și simplu abandonată, însă odată cumpărată și renovată de către un om de afaceri local, Ghiță Izvenari, a devenit o superbă pensiune. Astăzi e un obiectiv turistic de mare atracție în zonă. „Vila se află într-o stare excepțională datorită prietenului meu Ghiță. Întrucât se afla în ruină și începuseră deja să fure uși, geamuri și orice puteau. El a preluat-o și a reabilitat-o. Poartă numele de Ferdinand, pentru că în 1926, aici au luat masa regele și regina și o parte din reprezentanții guvernului, după o vizită la mină”, dezvăluie Nicu Șușară, ghid de turism local.

vila ferdinand pensiune anina

Omul de afaceri Gheorghe Izverani este mândru că Vila Ferdinand este în continuare vizitată de turiști din întreaga lume. Recent, aici a fost oaspete o artistă celebră din Japonia, care, când a zărit pianul vechi de peste 100 de ani din salonul vilei, nu s-a putut abține și a susținut un mic concert.

vila ferdinand anina pensiune

Vila Ferdinand face parte dintr-un lanț întreg de imobile în care au fost cazați șefii minelor. Data exactă a construcției sale nu este cunoscută, dar cel mai probabil a fost ridicată în perioada anilor 1870-1880. „Nu putem spune cu certitudine când a fost construită, dar puțul 1 a fost finalizat în 1874, iar după doi-trei ani a fost construită și vila. Aceste vile, care au fost ridicate în apropierea puțurilor importante, serveau drept locuință și birou pentru inginerul-șef și personalul minei. Au existat mai multe vile care au supraviețuit de-a lungul timpului: Vila Ferdinand era asociată cu puțul 1 și o altă vilă pentru Uzinele de Fier este clădirea unde se află acum Poliția Anina. Pentru puțul 2 exista o vilă care a fost transformată în Casa Pionierilor, iar pentru puțurile trei și patru exista o vilă care a fost transformată în Casa fotbaliștilor și care în prezent aparține unor particulari”, a povestit, pentru Ghidul Banatului, Cristian Mosoroceanu, un localnic pasionat de istoria minieră din Anina.

ferdinand vila anina

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/