Declaraţiile făcute de fostul premier imediat după ce şi-a prezentat demisia l-au iritat pe preşedintele PNL Reşiţa, care a ţinut să-i dea o replică. Emil Boc pusese eşecurile guvernului pe care l-a condus pe seama grelei moşterniri pe care i-ar fi lăsat-o liberalul Călin Popescu Tăriceanu.
Ion Marcel Vela a evidenţiat perfomanţele guvernării Boc printr-o comparaţie raportată la nivelul lui 2008, ultimul an al lui Călin Popescu Tăriceanu în fotoliul de premier. “Aş dori să comentez o declaraţie a domnului fost prim-ministru Emil Boc, care a acuzat şi în ceasul al 13-lea, că al 12-lea se terminase prin depunerea demisiei, greaua moştenire şi ceea ce a însemnat guvernarea liberală condusă de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru România anului 2008”, a spus liderul PNL Caraş-Severin, după care a prezentat câteva cifre.
În primul rând, Vela s-a referit la PIB-ul României, care de la aproape 127 de miliarde de euro în 2008 a scăzut la 120 de miliarde în 2011. Investiţiile străine directe în România au scăzut dramatic, de la 9,5 miliarde de euro, pe vremea Guvernului Tăriceanu, la 1,6 miliarde de euro, pe vremea guvernării Boc. “Datoria externă, care în decembrie 2008 a fost de 44,55 miliarde de euro, a crescut pe vremea guvernării Boc la 88,4 miliarde de euro, un plus de 98 la sută, aproape s-a dublat. Nu ar fi nimic de comentat dacă acest împrumut s-ar regăsi în locuri de muncă, în investiţii, în protejarea pensionarilor, a bugetarilor, a sistemului de sănătate şi de învăţământ. Acest împrumut doar pe vremea guvernării Boc s-a dus la jumătate faţă de toate datoriile istorice ale României, care de la Revoluţie până în 2008, s-au adunat la 44,55 miliarde. Domnul Boc a reuşit performanţa ca în doar patru ani să dubleze toate datoriile României”, a afirmat Ion Marcel Vela.
Preşedintele PNL din Caraş-Severin a mai pus în discuţie cursul valutar, TVA-ul, rata şomajului, dar şi preţul unui litru de benzină, care a crescut de la 2,82 lei, în 2008, la 5,57 lei, cât este un prezent, adică po majorare de 80 la sută.