Ciao, Diskoteka! Festivalul retro pleacă din Timișoara, după ce stadionul Dan Păltinișanu s-a închis

diskoteca

Festivalul Diskoteka a cărui primă ediție a avut loc la Timișoara în 2019 se retrage din oraș, au anunțat organizatorii, din cauză că nu mai există un spațiu care să găzduiască evenimente cu public numeros. Un nou festival, Ciao Festival, îi ia locul, însă la Muzeul Satului Bănățean. Dincolo de muzică retro, noul eveniment va avea și scene dedicate folclorului românesc. 

Deși au anunțat inițial, printr-un comunicat de presă, că Festivalul Diskoteka se va ține anul acesta la Timișoara, în perioada 27-29 mai, după doi ani de pauză din cauza pandemiei, organizatorii au spus marți că renunță la eveniment, după ce stadionul Dan Păltinișanu s-a închis.

„Diskoteka Festival pleacă din Timișoara. Unde? O să aflați. Nu putem anunța acum. (…) Nu putem face Diskoteka Festival în Timișoara pentru că nu avem o locație așa mare cum ne trebuie nouă. E cel mai mare festival retro din Europa ca număr de scene și artiști prezenți. Nici măcar la ruși, niciodată, nu s-au întâlnit atât de mulți artiști internaționali la un loc. Stadionul era foarte generos și cu pistă de atletism care ne-a ajutat foarte mult în desfășurarea evenimentului, și cu 35.000 de locuri. În 2019 am avut 45.000 de oameni prezenți în fiecare zi. A fost o mare reușită, ne-am bucurat, publicul a fost pe măsură.”, a declarat Marius Gavrilă, de la Diskoteka Festival.

Lambada, reinterpretată printr-o horă românească, la Muzeul Satului Bănățean

Locul festivalului va fi luat de un altul, Ciao Festival, organizat tot între 27 și 29  mai, însă la Muzeul Satului Bănățean.

„Parte din staff-ul Diskoteka se va ocupa de noul festival, Ciao, care va avea și componenta aceasta retro, dar, la cererea publicului din 2019, ne-am dat seama că este dorința mare ca orice manifestare să se adreseze întregii familii. Pentru că anul acesta suntem foarte aproape de ziua copilului, cumva am extrapolat și vom porni de la activități pentru copii, încă din prima zi, cu paradă, personaje mari, păpuși uriașe și va exista o scenă dedicată numai copiilor, în fiecare din zilele festivalului.”, a spus Victor Mihalache, organizatorul Ciao Festival.

În total vor fi 5 scene, dintre care 4 la Muzeul Satului – una dedicată copiilor, o alta pentru folclor, una pentru muzică românească și o alta pentru muzica anilor 80-90, iar a cincea va fi la Vineri 15.

„La muzeu vom avea activități, în fiecare zi, de la ora 9 la 23, iar de la miezul nopții până la 5 dimineața vor fi after party-uri la Vineri 15. Vrem să facem ceva nemaifăcut pentru că tot vom avea sute de dansatori din întreaga țară. O să facem un moment cu toți acești dansatori care vor transforma piesa Lambada într-o horă românească cântată de Kaoma. Este una dintre surprize, dar vor fi multe asemenea momente. Sunt artiști pe care îi știe fiecare, chiar și tânăra generație. Este un line-up proaspăt și foarte interesant. Va fi o sărbătoare a culorii, a muzicii, vrem să facem momentele acelea de bătălie de culoare, cu pudră colorată, sperăm noi cu câteva sute sau mii de copii.”, a mai spus Victor Mihalache.

Foto: Facebook/Diskoteka

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/