Chinezii vor să investească în judeţ

La sediul Consiliului Judeţean a avut loc ieri o întâlnire între reprezentanţii autorităţilor judeţene şi cei ai unei firme chineze, pentru a pune bazele unei viitoare colaborări.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, alături de vicepreşedintele Costinel Ristache şi arhitectul şef Victor Naidan, a participat ieri după-amiază la o întâlnire cu o delegaţie a firmei chineze F&J Europe.  Scopul întâlnirii l-a reprezentat intenţia companiei de a stabili un parteneriat privitor la proiectele de dezvoltare regională în domenii precum infrastructură, energie regenerabilă şi agricultură. „Oportunităţile oferite de judeţul Caraş-Severin au fost expuse în debutul întâlnirii de către preşedintele Consiliului Judeţean, interesul reprezentanţilor chinezi fiind îndreptat, în urma discuţiilor purtate, în direcţia exploatării de masă lemnoasă şi spre panouri solare”, a declarat Camelia Şuşco, purtător de cuvânt al forului judeţean.

Reprezentanţii administraţiei judeţene s-au arătat deschişi la oferta chinezilor şi le-au cerut ca în perioada următoare să vină cu o propunere concretă a domeniilor în care vor să investească.  Compania chineză mai are şi alte afaceri în România. „Firma F&J Europe, fondată în 1991, are deschisă o fabrică de motoare electrice şi una de tutun la Buzău; compania activând şi în domeniul construcţiilor, energiei regenerabile şi a produselor electronice”, a mai spus Camelia Şuşco.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/