Marţi am aşteptat toată ziua să văd cum facem pastă de mici Olanda, la fotbal. Ne-au făcut ei. Echipa României, în stilul ei caracteristic. Bezmetic, dezorganizat, cu jucători care n-au fost în stare să dea o pasă ca lumea sau o centrare la om. Totul la nimereală, fără determinare, fără a-ţi crea, măcar pentru un moment, impresia că formează o echipă. De partea cealaltă, Olanda ne-a scos fotbalul din cap cu ştiinţa jocului, precizia combinaţiilor şi modul corect în care înţelege acest joc. După ce i-am bătut pe amărâţii de turci, care nu ştiau să paseze decât înapoi şi lateral, ne-am crezut campioni mondiali. Ne calificăm primii în grupă, învingem Olanda şi alte asemenea era trăncăneala pe care o auzeai la toate posturile de televiziune. Apoi a venit vestea că şi ungurii i-au bătut pe turci, rău de tot, dându-le trei boabe să se sature şi ne-am trezit acum că ne dârdâie izmenele şi în faţa Ungariei. O echipă care era ciuca bătăilor în meciurile cu România. Dar asta-i treaba. Criză peste tot, n-ai ce face, doar să dai mărunt din buze şi să-ţi ridici privirea spre cer. Miercuri, alt meci. Un meci ciudat, disputat în locaţii diferite, la porţi diferite. PDL-ul, la Palatul Parlamentului, unde s-a ţinut Congresul Partidului Popularilor Europeni, iar USL-ul pe Arena Naţională, în prezenţa unui număr uluitor de spectatori-jucători, până una, alta, reprezentând chiar poporul român. Pentru că la Congres s-a pus problema federalizării României şi niciuna din slugile băsiste n-a sărit în sus de indignare. Au fost acolo şi madam Merkel, şi Barosso, cei care au acuzat românii de lovitură de stat, mineriadă, puci şi alte grozăvii de-astea demente. Da, o mineriadă mică măcar nu le-ar fi stricat, să-şi bage minţile în cap. Barosso i-a dat lui Ponta o listă cu unsprezece ordine de îndeplinit. Ponta i-a dat şi el acum una, cu doar opt. Nu înţeleg de ce nu i-a dat o listă tot cu unsprezece, să fie miştoul limpede ca lumina zilei. Pe Arena Naţională, într-o coregrafie super, s-au prezentat candidaţii USL la alegerile din decembrie. Şi, la un moment dat, când suta de mii de spectatori striga România, România, chiar am avut impresia că am bătut Olanda.