Cheile Gârliștei din Caraș-Severin, evadare în sânul naturii

cheile garlistei caras severin

Cotidianul se pierde în liniștea unui traseu lung de 15 kilometri pentru parcurgerea căruia e nevoie de timp și voință.

DJ 581 leagă Reșița de comuna Ticvaniu Mare însă, cu puțin înainte de a ajunge la Goruia, un drum la stânga duce spre satul aparținător Gârliște. Aici, indicatoarele ghidează turistul aflat în căutarea liniștii spre punctul de intrare în cheile pârâului cu același nume.

O veche moară de apă și-un mic muzeu amenajat într-o a doua par a da binețe celor ajunși până aici, pe care astfel îi invită la un drum ce le va pune puterile la încercare. Căci nu-i puțin lucru să străbați la pas 15 kilometri ce trec prin stâncării, prin grohotiș, peste copaci doborâți la pământ de stihiile naturii, prin câteva tuneluri săpate-n stâncă ori pe drum forestier.

Punctele de încercare sunt însă porțiunile unde urcușul se face pe lanțuri și cele unde traseul a fost efectiv săpat în stânca verticală precum un perete. La toate se adaugă pericolul reprezentat de vipere, pentru alungarea cărora e bine să ai la îndemână un băț cu care să lovești stâncile și vegetația înaintea ta. Asta deoarece viperele simt foarte bine vibrațiile care le pun pe fugă.

O bună parte din traseu se suprapune pe ceea ce unii spun c-ar fi terasamentul unei vechii linii ferate pe care cândva circulau vagoneții plini cu minereuri scoase din adâncuri. De-a lungul ei, din loc în loc, se văd ruine a ceea ce se spune că ar fi fost cândva mori de apă.

o amintire frumoasă din cheile gârliștei.

O amintire frumoasă din Cheile Gârliștei. (Foto: Robert Wallner)

Pentru a străbate distanța dintre Gârliște și Anina sunt necesare 6-7 ore, dublate de răbdarea necesară parcurgerii traseului. La final rămân doar amintirile frumoase, pe care turiștii le imortalizează în imagini care vor rămâne pentru totdeauna. Și încă ceva: durerile de picioare, care însă vor trece repede lăsând loc doar pentru amintiri și, de ce nu, dorinței de a reveni.
Foto: Ovidiu Belceanu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/