Cetatea Șiria a fost cucerită de maneliști…

Reportaj care descrie felul în care este tratată cetatea Șiria. O fortificație care ar merita să intre intr-un proces serios de restaurare.

Cine nu știe sau n-a avut drum pe acolo, Cetatea Șiria este ridicată pe un deal de aproape 500 metri înălțime. Domină înălțimile de deasupra comunei, comuna fiind situată la aproximativ 27 km de Arad. De aici, din localitate, se ajunge la platoul cetății după încă aproximativ 5 km de mers cu mașina. Ruinele fortificației se văd de la mare distanță, indiferent că veniți dinspre Arad sau dinspre Ineu. Atestarea documentară a cetății și așezării Șiria este din 1169.

Spuneam înainte de acest articol, în textul referitor la cetatea Șoimoș, la folosirea acesteia drept subiect pentru discursuri demagogice, că Șoimoșul va cădea datorită timpului. Că oamenii prea puțin vor aduce stricăciuni, tocmai datorită profilului pe care-l au vizitatorii. La fortificația de deasupra Mureșului se ajunge destul de greu, oamenii care urcă la Șoimoș sunt dintre aceia care nu-și cară berile în rucsac să ajungă undeva sus unde să strige și să dea cu piciorul în tot ce apucă. În schimb, la cetatea Șiria poate ajunge oricine. Absolut oricine!

» La cetatea Șoimoș a fost descoperită o comoară pentru demagogi

Barierele sunt doar reguli, ele nu opresc!

Marea diferență dintre cele două cetăți în ruină este tocmai aceasta: posibilitatea de acces. Cum spuneam, după vreo cinci kilometri din Șiria, drumul te aduce pe un platou cu o parcare spațioasă ca la un mall și aproape de tot înconjurată de pădure. De aici ai trei opțiuni. Prima este să mergi să te dai cu parapanta, dar despre asta voi vorbi altădată. A doua este să o iei către releul de telecomunicații, însă este foarte greu de grezut că vei putea să-l vizitezi sau să te cațeri pe el. Eu nu cred în varianta a doua!

A treia opțiune este să mergi către platoul propriu-zis al cetății, scopul pentru care ai venit. Dar, ghinion, acesta este închis cu o barieră! Dacă ești un om conștiincios, care respectă reguli și salută când intră într-o încăpere, care cedează locul celor bătrâni, oprește mașina la culoarea roșie a semaforului și nu dă flashuri neghiobilor care merg prea încet pe șosea, atunci îți lași mașina în parcare și o iei pe lângă barieră, pe un drumeag ca o alee frumoasă dintr-un parc bine îngrijit. Dacă nu ești astfel de om, atunci o bagi în mă-sa de barieră, în definitiv nu-i decât o țeavă culcată!

Sunt deja atâtea poteci transformate în drumuri pe lângă barieră, că e imposibil să nu le vezi! Sunt ca niște găuri în frunziș, îți bagi și tu mașina pe una și gata. Dacă ai motocicletă este și mai simplu!

Orice fel de om vei fi fiind, de la intrarea în pădure de după barieră și până la ieșire nu sunt decât vreo 500 de metri. Afară e cald, e zăpușeală, în pădure e răcoare, admiri copacii și citești anunțurile lipite pe ei. Mă rog, lipite, trase în țiplă sau băgate în folii transparente din alea de pus acte, cumva, înțelegeți dvs. Pe afișele astea scrie că se vinde, casă, vilă… în Arad, numere de telefon. Puii mei, mi-am zis eu, aici trebuia să vin ca să-mi vând Fordul! Nu să pun afiș în parbriz și să mă amendeze miliția locală din Timișoara pentru că-mi fac publicitate neautorizată! Data viitoare…

Deja vu: la munte, la mare, la soare, la răcoare…

Oriunde ai merge în țara asta, la munte sau la mare, nu va trebui să-ți iei cu tine boxe sau instalații de muzică, amplificatoare și difuzoare! Ca să te simți bine după o săptămână de muncă la patron, la multinaționale sau des-concentrate, nu trebuie să cari nimic din sculele astea. Au ei!

Deci, sunt în buza pădurii. În față se vede cetatea, în stânga este o scenă unde se produce festivalul iilor (eu am ajuns după producție!), ușor dreapta sunt terase, motociclete, bere și sunetul acela inconfundabil și diafan de țoancă și salam. Merg înainte, la cetate, căci pentru aceasta am venit.

Admir un biker, pe altul cu o enduro, trec pe lângă niște țânci ce strigă după mama și, în sfârșit, ajuns la marginea prăpastiei pot să admir Șiria și câmpia și tot ce se vede în zare. Dacă-mi cobor ochii mi se face rău de înălțime și poate alunec și cad peste vreun biker sau îmi intră-n fund vreun stâlp de la indicatorul cu bikeritul interzis! Așadar, nu mă uit în jos.

Mai îmi trag sufletul, mai admir și mai respir, decid să mă întorc, dar nu iau cu mine decât amintirile ca să nu primesc vreo amendă, căci așa scrie pe un panou, să păstrăm totul curat! Ajung înapoi la terasa, aș vrea să beau o bere dar mi-aduc aminte că-s cu mașina și, oricum, se-aude o vijelie-n difuzoare și mă lipsesc de ea răcoare!

La întoarcere, la barieră, abia atunci văd că este și un veșnic moșneguț. Stă la umbră și ar vrea să vândă niște dulcețuri și țuică. Nu l-am tras în poză ca să nu-l ia ANAF-ul…

Și-aș mai fi vrut să vă spun și niște legende, dar nu mi-a ieșit textul potrivit. Rămâne pe data viitoare…

• Tweet
• Pin It