În restaurarea obiectivului au fost investiți aproape patru milioane de euro din fonduri europene. Pe viitor, cetatea va trebui promovată.
Odată repusă în circuitul turistic, Cetatea Ladislau va putea da un impuls important dezvoltării turismului în zonă, fapt care ar atrage și dezvoltarea întregii comunități locale. Asta deoarece valoarea istorică a cetății este dublată de marile avantaje de a fi situată într-un cadru natural deosebit și de a fi fost construită „în oglindă” cu Cetatea Golubac de pe malul sârbesc al Dunării. Ceea ce înseamnă că, la Coronini, se poate dezvolta inclusiv turismul transfrontalier.
„Donjonul de la Coronini”, cum mai este numită Cetatea Ladislau, datează din secolul XV fiind construită de principele Sigismund de Luxemburg. Prezent la fața locului la invitația primarului Ilie Boboescu, deputatul Silviu Hurduzeu consideră că cetatea este un loc care trebuie neapărat văzut de toți cei care iubesc istoria şi vor să ştie mai mult despre trecutul. „Când vezi asemenea locuri încărcate de istorie, nu ai cum să nu spui cu tărie: cred în Caraş – Severin. Îndemn pe toată lumea să meargă la Coronini pentru a vizita cetatea pentru că am convingerea că Banatul Montan este cea mai frumoasă zonă din ţară”, a spus Hurduzeu văzând obiectivul care va fi finalizat în viitorul apropiat. Cum ulterior acesta va trebui promovat, Hurduzeu promite că va fi una dintre prioritățile sale dacă va câștiga cursa electorală spre președinția Consiliului Județean.