Cerșetorii consumă alcool pe domeniul public. S-au ales cu amenzi!

Oamenii legii au identificat, în cursul săptămânii trecute, trei persoane fără adăpost care consumau băuturi alcoolice în zona complexului comercial Hehn. Acestea sunt din Reşiţa şi locuiesc în clădiri abandonate.

Precizăm că persoanele fără adăpost au fost sancţionate contravenţional în nenumărate rânduri pentru consum de alcool în spaţiul public. Două dintre acestea au expirate actele de identitate provizorii şi li s-a recomandat să se adreseze Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor pentru reînnoirea acestora. De asemenea, reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială au consiliat aceste persoane în vederea întocmirii actelor necesare pentru a beneficia de ajutor social, conform Legii 416/2001, privind venitul minim garantat.

„În perioada sezonului rece, lucrători ai Poliţiei Locale Reşiţa împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială vor continua controalele în vederea depistării persoanelor fără adăpost din municipiul Reşiţa şi îndrumării acestora către Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost de la Caransebeş”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Reșița.

FOTO: hotnews

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/