Centrul Cultural pentru Tineret de la Moldova Nouă, gata să-și deschidă porțile

centru culturat de tineret moldova noua

Orașul de la malul Dunării marchează, în perioada 16 – 22 octombrie, cea de-a 47-a ediție a „Zilelor Culturii”, printr-o serie de evenimente dedicate locuitorilor de toate vârstele. Cu acest prilej, are loc și inaugurarea Centrului Cultural pentru Tineret.

Timp de o săptămână, locuitorii din Moldova Nouă sunt invitați la Casa de Cultură, acolo unde îi așteaptă un program bogat în evenimente, de la expoziții de arte plastice, până la spectacole de teatru și de divertisment, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Un moment mult așteptat de administrația locală și nu numai va avea loc chiar în debutul „Zilelor Culturii”. Este vorba despre inaugurarea Centrului Cultural pentru Tineret, care va avea loc luni, 16 octombrie.

,,Inaugurăm noul edificiu cultural, aflat în imediata proximitate a Casei de Cultură. Acesta este dotat cu tot ceea ce trebuie – mobilier, instrumente muzicale, echipamente IT, scenă profesională pentru evenimente etc – pentru ca tinerii din comunitate să-și poată perfecta cunoștințele și să poată face performanță. De asemenea, proiectul cuprinde și câteva locuri de parcare în spatele clădirii. (…) Referitor la săptămâna culturală, ne-am gândit la activități care să bucure și să încânte publicul spectator, care să-i educe gusturile și să-l fidelizeze. Orașul Moldova Nouă a dat, și sunt sigur că va da în continuare, oameni valoroși, indiferent de domeniul de activitate, însă pentru asta este nevoie de o infrastructură pe măsură, iar noi tocmai acest lucru încercăm să-l punem la punct!”, a precizat primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță.

Ulterior inaugurării, mai exact în perioada 17-20 octombrie, în intervalul orar 10.00 – 15.00, noul centru va avea porțile deschise pentru toți cei care vor dori să vadă întregul rezultat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acesta nu este singurul obiectiv care vizează segmentul cultural la Moldova Nouă. Peste numai câteva luni, dă asigurări  Ion Chisăliță, va fi inaugurat și Centrul Multicultural de pe faleza Dunării, acolo unde astăzi se muncește ca la carte pentru a respecta termenele.

centru cultural de tineret moldova noua 2

Săli diverse în cadrul Centrului de Tineret

tobe

Pe lângă mobilier, echipamente IT, centrul a fost dotat și cu instrumente muzicale

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/