Proiectul tehnic pentru investiția de 200.000 de euro este aproape gata. Urmează scoaterea la licitație a lucrării.
Uniunea Europeană a alocat României fonduri, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru construirea sau reabilitarea și dotarea a 200 de centre comunitare integrate în zonele cu acces deficitar la servicii medicale.
Printre unitățile administrativ-teritoriale (UAT) din Caraș-Severin care au accesat programul cu această destinație se numără și comuna Bucoșnița. Contractul de finanțare, cu o valoare de 200.000 de euro, a fost semnat la finele anului trecut. La nouă luni de la momentul în care primarul Vichente Suru parafa documentul, încheiat între UAT Bucoșnița și Ministerul Sănătății, proiectul centrului comunitar integrat se află încă la faza scriptică. La cea a proiectului tehnic.
„A fost nevoie de facem niște cercetări pe analiza betonului, fără de care proiectantul nu a putut continua. Această analiză a fost făcută, i-a fost comunicată proiectantului, și sperăm să primim cât mai curând de la dânsul proiectul mult așteptat. După ce-l vom avea, nu ne mai rămâne decât să scoatem la licitație execuția lucrării. Să găsim practic constructor, iar aceasta să se apuce de treabă”, a explicat primarul comunei Bucoșnița.
Centrul comunitar integrat va fi deschis în fostul dispensar veterinar din Bucoșnița. Clădirea necesită renovări serioase, mai spune edilul, finanțarea europeană obținută prin proiect acoperind atât cheltuielile legate de reabilitare, cât și cele de dotare cu mobilier și echipamente medicale, care vor fi furnizate de către Ministerul Sănătății. Prin proiect se urmărește nu doar îmbunătățirea serviciilor medicale, ci și corelarea acestora cu cele sociale.