Lângă Timișoara se va construi un centru de zi pentru vârstnicii vulnerabili. O firmă privată a accesat 7,5 milioane de lei pentru a furniza serviciile sociale.
Centrul de zi va fi construit în Giarmata. Va avea o capacitate de 50 de persoane, lunar, iar vârstnicii vor beneficia și de asistență și recuperare. Alți 70 de bătrâni vor primi îngrijire la domiciliu.
„Proiectul, cu o durată de implementare de 30 de luni, își propune să asigure un pachet de măsuri de sprijin destinat persoanelor vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative din comuna Giarmata, județul Timiș, prin asigurarea accesului si furnizarea de servicii sociale de tip centru de zi de asistență și recuperare și respectiv servicii sociale de îngrijire la domiciliu”, ne-au transmis reprezentanții firmei.
Prin implementarea acestui proiect se urmărește modernizarea sistemelor de protecție socială și creșterea eficacității serviciilor de îngrijire pe termen lung, contribuind la o mai bună integrare socială și o calitate ridicată a vieții pentru beneficiari.