Centru nou pentru vechiturile de prin casă

Ca urmare a succesului pe care campaniile de strângere a deşeurilor de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice l-au avut la Reşiţa, administraţia locală a făcut front comun cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec şi a luat o inţiativă îndrăzneaţă: în câteva luni va funcţiona în municipiu un centru de colectare la standarde europene.

Reşiţa a fost pentru al doilea an consecutiv primul oraş din ţară care şi-a mobilizat locuitorii pentru curăţenia de primăvară. Reşiţenii care au înţeles că locul deşeurilor nu e în casă, dar nici să le arunce la întâmplare nu e o soluţie au mers sâmbătă, 17 martie, la unul dintre cele 14 puncte de colectare amplasate în municipiu. Cei mai norocoşi gospodari au fost premiaţi la finalul campaniei cu electrocasnice noi-nouţe.

Administraţia locală se gândeşte însă ca aceste acţiuni, care până acum aveau loc de maximum trei ori pe an, să devină permanente. „Vrem ca şi pe viitor să-i conştientizăm pe cetăţeni despre importanţa unui mediu curat şi să-i mobilizăm spre astfel de acţiuni. Este cel de-al treilea an de colaborare serioasă cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, motiv pentru care în cel mult trei luni vom avea un centru de colectare permanent”, a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

Potrivit bilanţului realizat de RoRec pentru anul 2011, Reşiţa s-a aflat pe locul al patrulea în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri colectate, aproape 24 de tone, fiind depăşită doar de oraşe mari ca Timişoara, Braşov şi Sibiu. Iar cele şase tone de deşeuri colectate numai în urma campaniei de sâmbătă demonstrează că reşiţenii au înţeles că trebuie să fie mai responsabili. „Nu e o întâmplare că este al treilea an de campanii şi al doilea consecutiv în care acţiunile RoRec debutează la Reşiţa. Cel mai important este însă că, această colaborare cu administraţia locală s-a concretizat printr-o Hotărâre de Consiliu Local, astfel că în aproximativ trei luni de zile vom inaugura un centru de colectare a deşeurilor de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice la standarde europene. Aşadar, cetăţenii vor putea duce aceste deşeuri acolo unde e locul, exact cum îi îndeamnă şi sloganul campaniei noastre”, a spus Ionel Cornea, reprezentantul RoRec pentru zona Banat-Crişana.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/