„Centaurus” – noua variantă COVID-19 – produce alte simptome decât lipsa mirosului și a gustului

durere in gat

Creșterea numărului de persoane pozitive în țări din Europa, în general, și din Marea Britanie, în special, a determinat cercetătorii din această țară să efectueze o serie de studii aprofundate privitoare la forme și manifestări ca urmare a infectării cu acest virus.

Oamenii de știință britanici conduc cel mai mare program de cercetare nutrițională aprofundată din lume în baza căruia a fost creată o aplicație denumită zoe. În urma datelor colectate cu ZoeApp, s-au identificat o serie de simptome care definesc noua formă de Covid – Centaurus. Potrivit datelor colectate de la 17.500 de persoane, în primul rând este vorba despre durere în gât sau tuse, apoi durere de cap și nas înfundat. Temperatura ridicată sau febra și pierderea mirosului sau a gustului nu mai sunt cele mai întâlnite semne probabile de COVID-19.

În ordine, cele mai frecvente simptome în ordine descrescătoare, conform datelor din studiul Zoe App sunt: durere în gât, dureri de cap, nas înfundat, tuse seacă, nas cu secreții, tuse cu secreții, voce răgușită, strănut, oboseală, dureri generale și dureri musculare, amețeală, durere oculară, miros modificat, durere în piept, febra, frisoane, dificultăți de respirație, dureri de urechi, pierderea mirosului.

Cercetările au arătat că simptomele pe care le au în prezent oamenii cu Covid s-au schimbat pe măsură ce pandemia a evoluat. După cum se știe, au apărut mai multe variante de Covid de la tulpina originală Wuhan, cea mai recentă ultimă denumire fiind Omicron.

Unul dintre medicii de familie reșițeni care confirmă creșterea numărului de pacienți infectați în ultima perioadă este dr. Daniel Popovici din Reșița. „Din luna aprilie până acum două săptămâni nu am avut niciun pozitiv la cabinet, dar de vreo două săptămâni au început să apară tot mai des, tot mai mulți pacienți. N-aș putea să vă spun un număr, dar ei sunt din toate categoriile, indiferent de vârstă. Sigur că, din ce am concluzionat vorbind cu ei la telefon sau făcându-le test la cabinet, jumătate dintre ei sunt vaccinați, jumătate nu!”

Ca modalitate de protecție, doctorul Popovici recomandă purtarea măștii, igiena mâinilor, evitarea spațiilor închise și a aglomerației, iar cei care au simptome, adică nas înfundat, dureri de gât sau de cap, febră și frisoane, să rămână acasă câteva zile și să-și facă un test pentru a ști în ce situație se află.

„Testele sunt cele avizate de Ministerul Sănătății, care se pot cumpăra de la farmacie. Recomandat este ca fiecare posibil infectat să-și facă acest test la medicul lui de familie, la Urgențe sau la un laborator, ca să fie certificat ca modalitate de recoltare. Testul pozitiv odată introdus în Coronaforms dă șansa persoanei depistate pozitiv la coronavirus să fie coordonată ulterior: fie primește tratament antiviral de la medicul de familie, fie de la Centrul de evaluare. Așa, cu testul acasă în buzunar, nu ai acces la dreptul tău de pacient”, menționează doctorul Daniel Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/