Cel mai tânăr parc al Timișoarei, în zona Lunei

parc nou in zona lunei din timisoara 1

A fost finalizat noul parc din zona Lunei. Acesta reprezintă cel mai tânăr parc al Timișoarei, fiind folosite inclusiv materiale naturale.

Primăria Timișoara a finalizat noul parc din Zona Lunei. Acesta a fost realizat cu materiale naturale, printre care și unul dintre platanii îndepărtați recent din Parcul Catedralei, din motive de siguranță. Arborele a fost folosit pentru amenajarea de locuri de odihnă și a unor elemente decorative.

Este un proiect pe care îl consider model pentru cum administrația împreună cu timișorenii fac din oraș un loc unde ne place să locuim. Le mulțumesc pentru spiritul civic și implicare celor din zonă. Am transformat un teren viran într-o zonă verde pentru întregul cartier: și pentru copii, și pentru părinți și bunici. Continuăm cu strategia noastră de înverzire a Timișoarei și de a crea spații verzi pentru comunitate în cartierele orașului”, a spus primarul Dominic Fritz.

parc nou in zona lunei din timisoara 2

Parcul din zona Lunei este cel mai tânăr parc al Timișoarei. Proiectul este realizat cu finanțare de la bugetul local, prin mecanismul de bugetare participativă, în campania din 2023.

Cetățenii din zona Lunei s-au mobilizat exemplar și au reușit să obțină multe voturi pentru transformarea unui teren de aproape 5000 de metri pătrați în parc. Timp de 30 de ani, această suprafață a fost neîngrijită și folosită pe post de parcare sau rampă ilegală de deșeuri. Acum, prin proiectul propus de cetățeni și implementat de primărie, terenul a devenit un o zonă mare de verdeață, relaxare și joacă pentru copii din cartier”, a informat Primăria Timișoara.

În total, au fost plantați 121 de arbori pe o suprafață de 2000 de metri pătrați, precum și 2.900 de arbuști și plante perene. A fost instalat mobilierul urban din lemn și în această săptămână ajung și se montează coșurile de gunoi.

Conceptul de amenajare este conturat în jurul ideii de fazele Lunii, realizat prin linii circulare, cu rondouri și alei care vor păstra direcțiile existente, folosite de locuitorii din zonă”, a detaliat instituția.

Ultimul parc nou din Timișoara a fost Parcul Uzinei, inaugurat în anul 2009.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/