Cel mai de preț dar de Moș Crăciun pentru copiii din Borlova, o școală nouă!

scoala borlova 1
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru 162 de copii din satul Borlova, comuna Turnu Ruieni, bucuria iernii a fost sporită după ce și-au reluat de curând activitatea în școală nouă. Mai bine de un semestru ei au fost împărțiți pentru cursuri, unii la grădiniță, alții la școala din Turnu Ruieni la o distanță de trei kilometri.

Reabilitarea școlii din Borlova a fost făcută în baza unui contract de finanțare obținut de către Primărie de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu sume acordate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Dacă la începuturi alocările bugetare prevăzute s-au situat cu puțin peste 1.000.000 de lei, în timp a fost necesară actualizarea acestor sume, creșterea prețului la materiale de construcții și a manoperei determinând majorări.

Valoarea totală la finalul investiției, a ajuns la 1.692.141 lei iar recepția lucrării a fost făcută joi 16 decembrie, de către de echipa de specialiști reprezentând instituțiile implicate: Pompieri, Inspecția în Construcții, administrația județeană și locală.

receptie borlova

Din documente reiese că demersurile pentru reabilitarea școlii au fost făcute cu mult timp în urmă, contractul de finanțare fiind atribuit de către Minister, în decembrie 2017.

promovare banner maxagro Muzeul TM

clasa scoala borlova

clasa scoala borlova 1

Școala generală Borlova destinată învățământului primar și gimnazial, are de-acum șase clase refăcute, trei săli mari pentru 30 de elevi și alte trei săli mai mici pentru maximum 24 de elevi. Incintele sunt dotate cu ferestre cu tâmplărie termopan cu mobilier, mobilier și dușumele noi. Pe lângă aceste funcțiuni principale mai există dotări noi și în spațiile secundare: sala profesorală, centrală termică cu sala de depozitare a materialelor dar și grupuri sanitare.

hol scoala borlova

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/