Cel mai apreciat primar din Caraș-Severin, trimis de Dunca la cea mai performantă instituție din Banat!

Brian Filimon, primarul comunei Măureni, a fost ales de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, să facă parte din comisia pentru atragerea de fonduri europene în relația cu ADR Vest.

Filimon e cel mai apreciat primar din județ, câștigând al doilea mandat cu un procent uriaș, peste 90 la sută, dar se bucură de mare încredere și în rândul liberalilor sau în ochii noului președinte al administrației județene. Romeo Dunca a spus că, în următorii patru ani, Sorin Maxim și ADR Vest, instituția prin care au venit de la Bruxelles sute de milioane de euro în Banat, vor juca un rol semnificativ în dezvoltarea Caraș-Severinului. Pentru că are nevoie de o echipă întreagă în acest demers, Dunca l-a ales pe Brian Filimon pentru a face parte din comisia care va păstra mereu legătura cu Maxim și ADR Vest.

Mă bucură și mă responsabilizează în același timp propunerea și alegerea domnului Dunca. Am fost de acord, voi încerca să fac în continuare lucruri frumoase pentru Măureni, pentru comuna mea, dar în egală măsură voi încerca să ajut și județul. Când spunem ADR Vest vorbim despre performanță, când spunem Sorin Maxim ne gândim la un specialist în atragerea de fonduri europene care ar merita să fie undeva la București, dar pe care noi ne bucurăm că-l avem în Banat. Am mulți prieteni în primăriile și în instituțiile din județul Timiș, știu cât de importantă a fost și pentru ei relația cu ADR Vest, motiv pentru care voi încerca să consolidez colaborarea dintre Consiliul Județean și această instituție astfel încât să avem finanțate din bani europeni cât mai multe investiții în Caraș-Severin”, a declarat primarul Brian Filimon pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/