Proiectul de modernizare a căii ferate Reșița – Timișoara are susținerea deplină a Companiei Naționale de Căi Ferate. Reprezentanții CFR consideră că orice lucrare este binevenită, având în vedere situația dezastruoasă în care se prezintă astăzi infrastructura feroviară din România.
Prezent recent la Reșița, cu ocazia semnării contractului de servicii cu Metroul SA pentru proiectul de modernizare a căii ferate Reșița-Timișoara, directorul Regionalei de Căi Ferate Timișoara, Adrian Istrati, a vorbit despre slaba finanțare a sistemului feroviar, dar și despre încercările eșuate ale companiei de a investi în anumite tronsoane de cale ferată din Caraș-Severin și Timiș.
„Vreau să vă spun că sunt uimit pentru că primăria și conducerea județului Caraș-Severin au avut puterea să susțină acest proiect, pentru că noi încercăm pentru județul Caraș și Timiș să aducem foarte multe investiții la nivelul companiei și nu reușim din diverse motive, principalul ar fi handicapul de prioritizare. Recent am încercat și noi să ne ocupăm de electrificarea liniei Timișoara – Stamora Moravița, care, din păcate, se termină către un stat care nu e în comunitatea europeană. Ne izbim și de partea sârbă, care nu are linia electrificată până la capăt și nu am putut să susținem în totalitate, pentru că ni se cer anumite argumente. La fel și pentru toate liniile din județul Caraș-Severin, cu excepția liniei magistrale. Ne-a fost și ne este foarte greu în continuare să obținem bani de la companie din cauza faptului că, acum 16-17 ani, s-a luat hotărârea ca aceste linii să fie închiriate către operatori privați. În ultima perioadă, acestea au fost predate înapoi administrației feroviare și problema cea mai mare pe care o avem este cea a operatorilor de transport.”, a declarat directorul Regionalei de Căi Ferate Timișoara.
Adrian Istrati (foto) precizează că 14 secții de circulație au fost preluate înapoi de la operatorii privați de infrastructură, însă CFR nu poate să asigure transportul pe aceste tronsoane, în această situație fiind și trei linii din Caraș-Severin.
„Pe raza Regionalei Timișoara avem 14 secții de circulație pe care le-am preluat înapoi de la operatorii privați și pe care societatea de transport călători nu poate să asigure transportul. Nu are efectiv cu ce! În situația asta sunt Berzovia – Oravița, Oravița – Iam, Caransebeș- Oțelu Roșu și mai avem și pe raza județului Timiș suficiente linii, prea multe, și aș vrea să vă imaginați cât de greu este să ai în administrare un sector de transport pe care nu se circulă.”, a explicat Istrati.
Directorul Regionalei de Căi Ferate Timișoara nu a ezitat să-și arate susținerea pentru proiectul derulat de Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, considerând că orice lucrare este binevenită, având în vedere situația dezastruoasă în care se prezintă astăzi infrastructura feroviară din România.
„Eu sunt uimit de ceea ce a reușit domnul Popa, pe care îl cunosc de peste 20 de ani, și care are o putere deosebită de a promova anumite lucruri. Momentul este absolut favorabil și sunt convins că veți reuși, pentru că și eu, și directorul general al companiei de Căi Ferate, și ministrul Transporturilor suntem din această zonă. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru pentru realizarea acestui proiect. Nici nu văd cum am putea să procedăm altfel, pentru că, la ora actuală, halul în care arată infrastructura feroviară din România din cauza subfinanțării prelungite de 30 de ani orice lucrare care se face în afara fondurilor proprii pe care le avem este binevenită!”, a conchis Adrian Istrati.
Primarul Reșiței, Ioan Popa, i-a mulțumit directorului Adrian Istrati pentru colaborare, precizând că CFR Infrastructură este partenerul de bază al proiectului: „Noi pe infrastructura dânșilor lucrăm, cu permisiunea dânșilor lucrăm și sperăm într-o colaborare foarte bună. Noi vom avea nevoie de date tehnice, vom avea nevoie să facem studii geologice, să facem ridicări topo și aici, fără CFR Infrastructură suntem morți, pe de-o parte, iar pe de altă parte, sunt convins că există documentații vechi de care colegii de la Metroul SA au nevoie și sunt convins că vom avea tot sprijinul dânșilor”.